„Pleacă la una mai tânără!”

Marina a așezat paharul pe masă fără grabă, ca și cum orice zgomot în plus ar fi putut sparge echilibrul fragil din încăpere. A tras aer în piept și, pentru prima dată în acea seară, s-a simțit complet stăpână pe ea.

— Bine, Victor, a spus liniștit. Atunci vorbim deschis.

Galina a pufnit nemulțumită, iar Jana și-a ridicat ochii din telefon, curioasă.

— Apartamentul despre care tot vorbești… nu e al tău.

Victor a zâmbit cu aroganță, convins că urmează o scenă emoțională.

— Serios, Marina? Nu acum.

— Ba exact acum, a continuat ea, calmă. Apartamentul e cumpărat înainte de căsătorie. Pe numele meu. Din banii mei.

Tăcerea a căzut brusc.

— Cum adică „banii tăi”? a izbucnit Galina.

Marina s-a întors spre ea, fără să ridice vocea.

— Din salariul meu. Din munca mea. Din toate serile în care el „lucra târziu”.

Zâmbetul lui Victor s-a șters.

— Și firma… a continuat ea, privindu-l direct. Nu e a ta. E pe numele meu. Pentru că tu nu ai obținut creditul.

Jana a lăsat telefonul pe masă, atentă acum la fiecare cuvânt.

— Conturile sunt comune, dar nu pentru mult timp. Mâine le blochez.

Victor a făcut un pas spre ea.

— Ce încerci să faci?

Marina a zâmbit ușor.

— Nimic spectaculos. Doar spun lucrurile așa cum sunt. Tu ai apărut în față. Eu am ținut totul în spate.

Galina s-a ridicat, indignată.

— Nu te cred!

Marina a scos un dosar subțire și l-a pus pe masă.

— Aici sunt dovezile.

Victor a rămas fără reacție. Pentru prima dată, nu mai avea controlul.

— Și planurile tale exotice? a murmurat el.

— Fără bani, rămân doar vise, a răspuns ea simplu.

Și-a luat haina, fără grabă.

— Depun cererea de divorț mâine. Ai două săptămâni să-ți găsești alt loc.

S-a oprit o secundă în ușă.

— Și încă ceva… fără mine, nu mai ai nimic de oferit.

A închis ușa încet.

În urmă au rămas farfurii reci, parfum greu și un bărbat care nu mai știa cine este fără sprijinul pe care îl ignorase.

Marina a coborât treptele cu pași siguri. Afară, orașul era viu, zgomotos, indiferent.

Pentru prima dată după ani, nu se mai simțea prinsă.

Nu pentru că pleca.

Ci pentru că, în sfârșit, se alesese pe ea.

Leave a Comment