Claudia a rămas cu lingura suspendată în aer, dar ceva din privirea lui Andrei a făcut-o să se oprească. Nu mai vedea omul calm și atent de care se îndrăgostise. În fața ei era cineva rece, tensionat, aproape de nerecunoscut.
A lăsat încet lingura jos.
— Nu vreau să mănânc, — a spus încet.
Pentru o clipă, expresia lui Andrei s-a schimbat brusc.
— Trebuie, — a răspuns el apăsat, apropiindu-se de pat.
Claudia și-a pus instinctiv mâna peste burtă.
— Nu până nu îmi spuneți ce ascundeți.
Camera a amuțit.
Din hol s-au auzit pași apăsați, iar Elena a apărut în prag, privind-o atent.
— Își dă seama mai repede decât credeam, — a murmurat ea.
Un fior rece i-a străbătut Claudiei spatele.
— Despre ce vorbiți? — a întrebat cu voce tremurată.
Andrei și-a trecut mâna peste față, ca un om epuizat.
— Nu mai am mult timp, Claudia. Organismul meu cedează.
Ea s-a încruntat confuză.
— Despre ce boală e vorba?
Elena a făcut câțiva pași în cameră.
— Este ceva ereditar. O afecțiune rară care distruge corpul încet. Medicii nu mai pot face nimic pentru el.
Claudia simțea că nu mai înțelege nimic.
— Și copilul meu ce legătură are?
Elena a privit-o direct.
— Copilul este compatibil. Poate fi singura soluție.
Pentru câteva secunde, Claudia nu a mai putut respira.
— Nu… nu spuneți asta…
— E singura șansă a lui, — a spus Andrei, cu disperare în glas.
Claudia și-a strâns brațele în jurul abdomenului.
— Vorbiți despre copilul meu ca despre un obiect!
Andrei a ridicat tonul pentru prima dată.
— Este și copilul meu!
— Nu aveți dreptul să-i decideți viața!
Panicată și furioasă, Claudia a împins tava de pe pat. Farfuria s-a izbit de podea, iar mâncarea s-a împrăștiat peste gresie.
Andrei a rămas surprins o clipă, suficient cât ea să se ridice și să fugă spre ușă.
Dar Elena i-a tăiat calea.
— Nu poți pleca acum, — a spus rece.
Atunci Claudia a înțeles că nu mai avea timp să gândească. Singura ei șansă era să atragă atenția.
A început să țipe cât de tare putea.
— Ajutor! Vă rog, ajutați-mă!
Andrei a încercat să o prindă de braț, însă ea s-a smucit și a apucat lampa de pe masă. A aruncat-o spre el, iar obiectul s-a spart de perete cu zgomot puternic.
Țipetele ei răsunau pe toată scara blocului.
După câteva secunde s-au auzit voci pe hol și uși deschizându-se.
— Ce se întâmplă acolo? — a strigat o vecină.
Andrei a încremenit.
Elena și-a dat seama imediat că situația le scăpa de sub control.
Bătăi puternice au răsunat în ușă.
— Deschideți imediat sau chemăm poliția!
Claudia a fugit spre intrare și a descuiat cu mâinile tremurânde.
Vecinii au intrat șocați de haosul din apartament, de cioburile de pe jos și de starea ei.
Andrei încerca să explice, dar nimeni nu îl mai asculta.
La scurt timp au sosit și polițiștii. Seringa găsită în bucătărie, medicamentele și comportamentul lor ridicau prea multe semne de întrebare.
În timp ce Andrei și Elena erau conduși afară, Claudia stătea sprijinită de perete, plângând în tăcere și ținându-și mâna pe burtă.
Era speriată.
Epuizată.
Dar liberă.
Câteva luni mai târziu, într-un mic spital de provincie, Claudia își ținea copilul pentru prima dată în brațe.
Băiețelul dormea liniștit, cu obrajii calzi lipiți de pieptul ei.
Claudia l-a privit mult timp fără să spună nimic. Apoi i-a mângâiat fruntea și a șoptit:
— Nimeni nu o să-ți facă vreodată rău cât timp sunt lângă tine.
Dincolo de geamul salonului, dimineața începea încet.
Iar pentru prima dată după foarte mult timp, Claudia nu mai trăia cu frică, ci cu speranța unui nou început.