Casa părea părăsită de mult timp. Când au intrat, pașii lor răsunau ciudat în încăperile goale, iar aerul rece mirosea a umezeală și sărăcie. Nu exista aproape nimic acolo. Nici mobilă, nici perdele, nici urme de viață normală.
Doar o pătură subțire aruncată într-un colț și pereți murdari care păreau că au înghițit ani întregi de suferință.
Maria a înghițit greu.
— Mamă…? — a strigat ea încet.
Din camera din spate s-a auzit un geamăt slab.
Radu a intrat primul.
Femeia era întinsă pe podea, rezemată de perete. Era atât de slăbită încât părea că se poate frânge la orice mișcare. Obrajii îi erau supți, iar respirația abia se mai simțea.
Pentru o clipă, Radu a rămas nemișcat.
Văzuse multe lucruri urâte în viața lui. Oameni bătuți, amenințări, afaceri murdare. Dar nimic nu îl lovise atât de direct.
— Cine v-a făcut asta? — a întrebat încet.
Femeia a încercat să vorbească, însă cuvintele îi ieșeau greu.
Maria s-a așezat lângă ea și i-a prins mâna.
— Au venit… trei bărbați… — a șoptit femeia. — Au spus că avem datorii… că trebuie să plătim… Dar nu datoram nimic…
Radu și-a închis ochii o secundă.
Înțelegea imediat ce se întâmplase.
Cineva folosise numele și frica pe care o inspira pentru a stoarce bani de la oameni nevinovați.
Iar asta nu avea să rămână nepedepsit.
A scos telefonul și a apelat unul dintre oamenii lui.
— Îi vreau pe toți aici. Acum. Toți cei care au lucrat în zona asta.
Vocea de la celălalt capăt a devenit imediat tensionată.
— E vreo problemă?
Radu și-a ridicat privirea spre Maria și spre mama ei.
— Da. Una mare.
A închis fără alte explicații.
Apoi s-a apropiat de Maria.
— Nu mai trebuie să vinzi nimic. Nici bicicleta, nici altceva.
Fetița l-a privit fără să înțeleagă complet, dar a dat încet din cap.
La mai puțin de o oră, strada s-a umplut de mașini negre. Bărbați tăcuți au coborât și au intrat în casă fără să scoată un cuvânt.
Radu îi aștepta în mijlocul camerei goale.
— Cine a fost? — a întrebat.
Nimeni nu a răspuns.
Liniștea devenea tot mai grea.
— Întreb încă o dată.
În cele din urmă, un bărbat din spate a făcut un pas înainte.
— Noi doar… am crezut că nu contează… că oamenii oricum n-au pe nimeni…
Nici nu a terminat propoziția.
Radu l-a prins de haină și l-a împins violent în perete.
— Ați luat de la oameni care nu aveau nimic! — a spus printre dinți.
Nimeni nu îndrăznea să miște.
Vocea lui era calmă, iar tocmai asta îi speria și mai tare.
— Ați speriat un copil pentru bani.
A făcut un pas înapoi și i-a privit pe rând.
— Din seara asta, nimeni nu mai face nimic fără aprobarea mea. Cine uită asta… pleacă definitiv.
Apoi a dat ordine scurte.
În aceeași noapte, casa a început să prindă din nou viață.
A venit un doctor pentru mama Mariei. Au sosit mâncare, haine curate și mobilă nouă. Curentul a fost reparat, iar încăperile reci au început să se lumineze una câte una.
Maria stătea la masă cu o farfurie de supă caldă în față. Mânca încet, aproape neîncrezătoare că totul era pentru ea.
Radu a ieșit afară și a privit strada udă după ploaie.
Unul dintre oamenii lui s-a apropiat.
— Și acum ce facem?
Radu a rămas câteva secunde tăcut.
— Îndreptăm ce s-a stricat.
— Iar cei care au făcut asta?
Privirea lui s-a întunecat.
— Nu mai fac parte din oamenii mei.
Dimineața următoare, Maria s-a trezit într-un pat adevărat, cu pătură curată și lumină caldă intrând pe geam.
Mama ei dormea liniștită, cu perfuzia lângă pat și cu o expresie pe care Maria nu o mai văzuse de mult.
Lângă fereastră, sprijinită de perete, stătea bicicleta roz.
Curățată și reparată complet.
Maria s-a apropiat încet de ea și a zâmbit pentru prima dată după multe luni.
Casa aceea, care cu o zi înainte părea abandonată și fără speranță, începea din nou să semene cu un cămin.
Iar uneori, exact asta poate schimba o viață: momentul în care cineva alege, în sfârșit, să repare răul făcut.