În mijlocul veseliei și al muzicii care răsuna în sala de nuntă, un băiat slab și obosit a rămas nemișcat lângă intrare, fără să știe că viața lui urma să se schimbe pentru totdeauna.
Mihai ținea în mâini o tavă cu resturi de mâncare, adunate în grabă de la mesele invitaților. Era flămând și încerca să nu atragă atenția nimănui. În clipa în care și-a ridicat privirea, ochii lui s-au întâlnit cu cei ai miresei. Femeia a încremenit imediat, ca și cum văzuse o amintire uitată care prindea din nou viață.
Băiatul s-a speriat și a scăpat tava pe podea. Sunetul metalic a acoperit muzica pentru câteva secunde, iar invitații s-au întors curioși spre el. Mihai era obișnuit să fie gonit oriunde mergea, așa că s-a retras instinctiv câțiva pași. Totuși, ceva din privirea femeii îl făcea să rămână.
Mireasa și-a dus mâna tremurândă la gură. Soțul ei a observat schimbarea bruscă și s-a apropiat îngrijorat.
— Andreea, ce se întâmplă? a întrebat el încet.
Ea nu i-a răspuns. A coborât încet treptele, fără să-și dezlipească ochii de copil. Rochia lungă îi îngreuna pașii, însă nimic nu părea mai important în acel moment decât băiatul din fața ei.
Când a ajuns aproape, l-a privit cu lacrimi în ochi și l-a întrebat cu glas stins:
— Cum te numești?
— Mihai, a răspuns băiatul aproape șoptit.
Femeia a început să plângă pe loc. Mirele a prins-o de braț, temându-se că va cădea.
— Mihai… a murmurat ea printre lacrimi. Așa îl chema și pe copilul meu… băiețelul pe care l-am pierdut cu ani în urmă.
În sală s-a făcut liniște. Oamenii urmăreau scena fără să îndrăznească să spună ceva. Mirele s-a uitat atent la băiat: chipul lui, privirea speriată și firul roșu legat la gât păreau să confirme povestea femeii.
După câteva clipe de tăcere, bărbatul s-a apropiat de copil, s-a aplecat și l-a ridicat în brațe.
— De acum înainte nu vei mai fi singur, i-a spus cu voce emoționată. Dacă soarta te-a adus aici, atunci înseamnă că trebuie să faci parte din familia noastră.
Andreea și-a strâns copilul la piept și a izbucnit în lacrimi. Îi mângâia părul fără oprire, încercând parcă să recupereze toți anii pierduți.
— Iartă-mă… te-am căutat mereu… șoptea ea printre suspine.
Invitații, mișcați de tot ce vedeau, au început să aplaude. Unii plângeau, alții zâmbeau, iar întreaga sală părea cuprinsă de aceeași emoție.
Mirele a privit spre cei prezenți și a spus:
— Astăzi nu sărbătorim doar o căsătorie. Astăzi, familia noastră s-a întregit.
În scurt timp, mesele au fost umplute din nou cu mâncare, muzica a reînceput, iar Mihai stătea pentru prima dată la o masă unde nimeni nu îl alunga. Privea când la femeia care îl ținea de mână, când la bărbatul care îi zâmbea cald, fără să poată înțelege pe deplin cum destinul îi schimbase viața într-o singură seară.
Iar înainte ca noaptea să se sfârșească, băiatul a ridicat ochii spre cer și a simțit, pentru întâia oară, că nu mai era singur pe lume.