Andreea grăbea pasul pe coridorul lung al vilei, iar ecoul tocurilor ei lovea pereții reci ca un ceas care număra ultimele secunde înaintea unei furtuni. Alexandru venea după ea fără grabă, dar privirea lui devenea tot mai tăioasă.
Când au ajuns în dreptul bibliotecii vechi, femeia s-a oprit brusc și a închis ușa în urma lor.
— Trebuie să mă asculți până la capăt, a spus ea cu respirația tremurată.
Alexandru și-a încrucișat brațele.
— Sper că ai un motiv foarte bun pentru teatrul ăsta.
Andreea a băgat mâna în buzunarul șorțului și a scos un plic vechi, mototolit pe margini.
— Mama mea a lucrat pentru familia voastră înainte să mă nasc eu.
El a ridicat o sprânceană.
— Știu cine a fost.
— Nu. Nu știi nimic despre ea.
I-a întins plicul, iar Alexandru l-a deschis fără grabă. Înăuntru era o fotografie îngălbenită de timp. Tatăl lui apărea zâmbind lângă o femeie tânără care ținea în brațe un copil.
Pe spatele pozei era scris de mână:
„Într-o zi, adevărul va ieși la lumină.”
Pentru câteva secunde, Alexandru nu a mai spus nimic.
— De unde ai luat asta? a întrebat el încet.
— Mama mi-a lăsat-o înainte să moară.
Din salon se auzeau râsete, muzică și clinchet de pahare, ca și cum lumea continua normal dincolo de pereții aceia.
Andreea și-a ridicat privirea spre el.
— Nu am venit aici doar ca să muncesc.
Alexandru a simțit cum i se încordează maxilarul.
— Vorbește clar.
Femeia și-a strâns pumnii.
— Suntem din aceeași familie.
El a rămas nemișcat.
— Ai înnebunit.
— Nu. Tatăl tău a avut o relație cu mama mea acum mulți ani. Când ea a rămas însărcinată, totul a fost ascuns. I s-au dat bani și o locuință mică doar ca să dispară și să nu distrugă imaginea familiei voastre.
Alexandru strângea fotografia atât de tare încât aproape o îndoia.
— Tatăl meu nu mi-ar fi ascuns asta.
— Ba da. Și a murit fără să recunoască vreodată adevărul.
Lacrimile îi apăruseră deja în ochi Andreei.
— Mama m-a ținut departe de voi toată viața. Spunea că familia Rădulescu protejează aparențele mai mult decât oamenii.
Alexandru și-a trecut mâna peste față, încercând să-și păstreze calmul.
— Și de ce ai ales tocmai acum să-mi spui?
Andreea a ezitat o clipă.
— Pentru că ești în pericol.
El a râs scurt, neîncrezător.
— De la ce? De la propria mea logodnă?
— Exact de acolo.
Vorbele ei au tăiat aerul dintre ei.
— Familia Dianei nu vrea o căsătorie. Vor controlul companiei. După nuntă urma să fii înlăturat, iar vina pentru fraudele financiare să cadă pe tine.
Alexandru a făcut un pas spre ea.
— Cum ai aflat toate astea?
— I-am auzit discutând. Acum câteva nopți. În biroul mare. Mama ta era acolo.
În acel moment, ușa bibliotecii s-a deschis încet.
Mama lui Alexandru stătea în prag, palidă și cu privirea obosită.
Andreea a înțeles imediat că femeia știa tot adevărul.
Alexandru s-a întors spre ea.
— Spune-mi că nu e adevărat.
Mama lui și-a închis ochii pentru câteva clipe.
— Tatăl tău a făcut multe greșeli… dar pe mama ei a iubit-o.
Andreea și-a acoperit gura ca să-și oprească plânsul.
Femeia s-a apropiat încet de ea.
— Am crezut că vă protejez.
— M-ați lăsat să cresc departe de tot ce era și al meu! a izbucnit Andreea. Am muncit în casa asta ca o străină!
Mama lui Alexandru nu a găsit niciun răspuns.
Din salon se apropiau voci și pași. Cineva îi căuta.
Alexandru privea fotografia ca și cum fiecare detaliu îi distrugea încă o parte din viață. Omul rece și sigur pe el dispăruse.
În locul lui rămăsese un bărbat care înțelegea că fusese mințit ani întregi.
După câteva minute, s-a întors în salon.
Conversațiile s-au stins instantaneu când invitații i-au văzut expresia.
Diana încă zâmbea, fără să bănuiască nimic.
Alexandru a ridicat paharul.
— Vreau să vă spun ceva.
Toți au tăcut.
— Căsătoria aceasta nu va mai avea loc.
Diana a încremenit.
Mama ei s-a ridicat imediat.
— Alexandru, nu face o prostie!
Dar el a continuat fără să o privească.
— Și mai este ceva ce trebuie să știți.
A făcut o scurtă pauză.
— Andreea nu este doar o angajată a acestei case.
Și-a întors privirea spre ea.
— Este sora mea.
Salonul a explodat în șoapte, întrebări și pahare scăpate pe masă. Diana striga că totul e absurd, iar invitații se priveau uluiți.
Alexandru însă părea, pentru prima dată, împăcat.
S-a apropiat de Andreea și i-a așezat haina pe umeri.
— Mergem?
Ea l-a privit confuză.
— Unde?
El a deschis ușa larg.
— Undeva unde nu mai trebuie să trăim ascunzând adevărul.
Și pentru prima dată după mulți ani, Andreea nu s-a mai simțit o străină în propria viață.