În noaptea aceea, Ion a rămas singur în bucătărie până aproape de ziuă.
Monitorul calculatorului lumina slab încăperea, iar lângă el stătea fotografia Mariei. Din când în când, o privea și parcă îi auzea vocea:
„Tu îi ierți prea ușor pe toți.”
Casa era tăcută.
Doar mirosul greu de alcool și mâncare stricată mai amintea de petrecerea din seara trecută.
Puțin înainte de răsărit, Ion s-a ridicat încet și a mers în sufragerie.
Paharele erau răsturnate peste masă, covorul pătat de vin, iar bucățile de tort erau împrăștiate pe podea.
Lângă chiuvetă zăcea și bolul metalic în care Bianca îi pusese boabe „în glumă”, ca unui câine bătrân.
Ion l-a privit lung.
Apoi l-a luat și l-a aruncat direct la gunoi.
Exact atunci a intrat Andrei în bucătărie, obosit și iritat.
— Serios, tată? Bianca a plâns toată noaptea din cauza ta.
Ion s-a întors încet spre el.
— Eu am plâns ani întregi fără să mă audă nimeni.
Andrei a oftat și și-a trecut mâna prin păr.
— A fost doar o glumă proastă.
Ion l-a privit drept în ochi.
— O glumă nu umilește omul care te-a crescut.
Fiul lui a rămas tăcut.
Pentru prima dată după mult timp, nu mai părea sigur pe el.
— Chiar voiați să mă trimiteți la azil? a întrebat Ion liniștit.
Andrei a înghețat.
— Cine ți-a spus asta?
Ion i-a arătat telefonul cu tranzacția pentru rezervarea căminului de bătrâni.
Fața lui Andrei s-a golit de culoare.
În acel moment a apărut și Bianca pe hol, cu ochii umflați de plâns.
— Nu e ceea ce pare…
— Atunci spune-mi adevărul, a răspuns Ion.
Adevărul a ieșit greu.
Cu pauze.
Cu rușine.
Bianca era însărcinată în aproape șase luni. Ei doi pierduseră apartamentul din cauza datoriilor, iar Andrei rămăsese fără serviciu de aproape un an și ascunsese totul.
Se împrumutaseră peste tot.
Dar partea cea mai dureroasă abia urma.
Andrei plănuise să vândă casa tatălui său.
Îi spusese Biancăi că, dacă Ion accepta să meargă „de bunăvoie” într-un azil, puteau vinde locuința și începe de la zero în București.
Ion a simțit că îl lasă puterile.
Casa aceea o ridicase împreună cu Maria, cărămidă cu cărămidă. În curte era încă leagănul construit pentru Andrei când era copil.
Și acum propriul lui fiu îl privea ca pe o piedică.
Nu ca pe un tată.
Ca pe ceva ce trebuia îndepărtat.
Ion s-a apropiat încet de Andrei.
— Știi ce mă doare cel mai tare? Nu că ai rămas fără bani. Ci că ai uitat cine a muncit ca tu să nu duci lipsuri când erai mic.
Andrei a început să plângă.
Nu ca să impresioneze.
Ci ca un om care înțelege prea târziu cât de jos a ajuns.
— Mi-a fost frică… a șoptit. Nu mai știam cum să ies din toate.
Ion și-a amintit pentru o clipă de băiatul care alerga desculț prin curte și îl aștepta seara la poartă.
Parcă dispăruse complet.
Poate viața îl schimbase.
Poate disperarea.
Poate comoditatea de a cere în loc să lupte.
Dar Ion înțelesese ceva.
Dacă îl salva iar fără consecințe, Andrei nu avea să învețe nimic.
Așa că în aceeași zi și-a chemat notarul.
Casa a fost trecută pe numele unei fundații care ajuta bătrâni abandonați, iar Ion a păstrat dreptul de a locui acolo cât trăia.
Economiile le-a împărțit în două.
O parte pentru nepotul care urma să se nască.
Și o parte pentru el însuși, pentru prima dată după zeci de ani.
Când a aflat, Andrei a explodat.
A țipat.
A lovit masa cu pumnul.
A spus că propriul lui tată îl distruge.
Dar Ion nu a mai ridicat vocea.
L-a privit calm și i-a spus:
— Nu eu te-am distrus. Tu ai început să te pierzi în ziua în care ai uitat ce înseamnă respectul.
După două săptămâni, Andrei și Bianca s-au mutat într-o garsonieră mică.
Au început să muncească amândoi cu adevărat.
Fără ajutor.
Fără bani primiți ușor.
Fără planuri făcute pe spatele altcuiva.
Într-o seară rece de toamnă, Andrei a apărut din nou la poarta casei.
Avea două sacoșe cu mâncare în mâini și ochii roșii de oboseală.
Nu venise să ceară bani.
Nu venise să ia ceva.
Voia doar să stea cu tatăl lui.
Ion i-a deschis poarta fără reproșuri.
Iar în seara aceea au stat la aceeași masă și au mâncat împreună în liniște.
O liniște sinceră.
Fără minciuni.
Fără umilințe.
Și fără ca vreun om să mai fie tratat ca un animal în propria lui casă.