Ana și-a adunat curajul înainte să răspundă, simțind cum fiecare cuvânt îi apasă în piept.
— Da… domnule Dumitrescu.
Bărbatul a ridicat ușor sprâncenele.
— Victor, te rog, o corectă el calm. Spune-mi de ce ai întârziat.
Ana a ezitat o fracțiune de secundă, apoi a spus adevărul:
— Am fost la spital.
Victor a lăsat dosarul din mână și a inspirat adânc, ca și cum își confirma o bănuială.
— Știi ce mi s-a spus despre tine când am întrebat?
Ea a dat încet din cap că nu.
— Că ești dificilă. Că ai mereu „probleme personale”. Că nu ești suficient de implicată.
Cuvintele au înțepat-o, dar nu și-a plecat privirea.
— Sunt implicată. Doar că… sunt și mamă.
Pentru o clipă, liniștea a devenit apăsătoare. Apoi, spre surprinderea ei, Victor a zâmbit discret.
— Exact răspunsul pe care îl căutam.
A apăsat un buton de pe birou. După câteva secunde, ușa s-a deschis și înăuntru a intrat Radu Mureșan. Când l-a văzut pe Victor, s-a blocat.
— Domnule director… nu știam că sunteți—
— Știi de ce am ajuns eu în starea asta? l-a întrerupt Victor, arătând spre mâna imobilizată.
Radu a început să murmure o explicație, dar nu a apucat să termine.
— Pentru că această „problemă” din echipa ta s-a oprit să ajute un om rănit.
Tăcerea a căzut ca un zid.
— Mi-ai spus că a lipsit fără motiv întemeiat, continuă Victor, cu voce fermă.
Radu se înroși.
— Eu… am urmat regulamentul…
— Regulile nu pot înlocui judecata, spuse Victor apăsat.
Apoi s-a întors din nou spre Ana.
— Spune-mi, cât câștigi acum?
Ea a rostit suma aproape în șoaptă.
Victor a dat din cap, ca și cum lua o decizie deja luată.
— Începând de azi, dacă ești de acord, vei lucra direct cu mine. Funcția: asistent executiv. Salariul se dublează. Vei avea bonusuri și un program care să-ți permită să fii și mamă, nu doar angajat.
Ana a simțit că lumea din jur se estompează.
— Nu… nu știu dacă merit asta…
— Nu e vorba de merit în sensul clasic, a spus el liniștit. E vorba de valori. Eu nu-mi permit să pierd oameni care aleg să facă binele, chiar dacă îi costă.
În spate, Radu privea scena fără să mai spună nimic. Era clar că lucrurile urmau să se schimbe și pentru el.
— În ceea ce privește conducerea departamentului, vom analiza situația, a adăugat Victor.
Mesajul era clar.
Ana a inspirat adânc, simțind pentru prima dată după mult timp că nu mai luptă singură.
— Accept.
Un singur cuvânt, dar spus cu toată convingerea.
În acea seară, când i-a povestit lui Vlad, băiatul a sărit de bucurie.
— Vezi? Ți-am zis eu că binele se întoarce!
Ana l-a strâns în brațe, zâmbind.
Nu era doar despre bani sau funcție.
Era despre respect. Despre a fi văzută.
Și despre faptul că uneori, exact în ziua în care crezi că vei pierde totul, viața îți oferă ceva mult mai valoros: șansa de a începe cu adevărat.