Partea 2 – Adevărul despre videoclip

Andrei nu și-a mai luat ochii de la mama lui.

— Cine ți-a trimis filmarea?

Mariana a încercat să evite întrebarea.

— Nu contează.

— Ba contează foarte mult.

A luat telefonul și a derulat videoclipul până la început.

Apoi a observat un detaliu pe care nici eu, nici Mariana nu-l remarcaserăm.

În colțul imaginii apărea data filmării.

Era cu aproape un an înainte ca Andrei să mă cunoască.

Am simțit că mi se taie respirația.

— Atunci cine este bărbatul?

Andrei a mărit imaginea.

— Nu știu.

Mariana a făcut un pas spre el.

— Andrei…

— Taci, mamă. Vreau adevărul.

În acel moment, o femeie din primele rânduri s-a ridicat.

Era sora mamei lui Andrei.

— Eu știu cine este.

Toți s-au întors spre ea.

Femeia a privit-o pe Mariana.

— Nu mai poți continua.

Mariana a început să plângă.

Adevărul era mult mai complicat decât o simplă gelozie de soacră.

Cu ani în urmă, Mariana avusese o relație secretă cu un bărbat care semăna izbitor cu Andrei. Filmarea fusese făcută într-o perioadă în care ea încercase să ascundă acea relație.

Sacoul și ceasul din videoclip nu îi aparțineau lui Andrei.

Mariana le folosise intenționat pentru a crea impresia că fiul ei mă înșela.

De ce?

Pentru că nu acceptase niciodată că Andrei urma să plece definitiv din casa ei.

Își dorea să anuleze nunta și să-l facă să creadă că eu îl voi părăsi.

— Dar de ce ai făcut asta? am întrebat.

Mariana și-a șters lacrimile.

— Pentru că după ce se căsătorea cu tine, știam că îl voi pierde.

Andrei a privit-o cu durere.

— Nu m-ai pierdut. Eu doar voiam să-mi trăiesc viața.

Mariana nu a mai spus nimic.

Atunci am înțeles de ce insistase să vorbim înainte de ceremonie și de ce părea atât de sigură că voi fugi.

Nu venise să mă protejeze.

Venise să mă facă să mă îndoiesc de omul pe care îl iubeam.

Andrei s-a întors spre mine.

— Ioana, îmi pare rău că ai trecut prin asta.

Am rămas câteva secunde fără cuvinte.

Apoi am privit spre preot.

Ceremonia fusese întreruptă.

Toți invitații așteptau.

Preotul s-a apropiat și m-a întrebat blând:

— Fiica mea, vrei să continuăm?

M-am uitat la Andrei.

Apoi i-am întins mâna.

— Da.

Andrei mi-a strâns degetele.

De data aceasta nu mai aveam nicio îndoială.

Câteva minute mai târziu, am răspuns din nou la întrebarea preotului.

— Îl iei pe Andrei de soț?

Am zâmbit.

— Da.

Nunta nu a fost perfectă.

Dar a fost adevărată.

Iar Mariana a plecat înainte de sfârșitul ceremoniei.

În seara aceea, când am rămas singuri, Andrei mi-a spus:

— Ai avut dreptate să nu pleci.

Am zâmbit.

— Nu. Am avut noroc că am rămas suficient de mult încât să aflu adevărul.

Și, privind în urmă, mi-am dat seama că acel „NU” rostit la altar nu fusese sfârșitul nunții mele.

Fusese momentul în care am refuzat să las o minciună să decidă pentru mine.