admin Partea a 2-a — Întâlnirea cu „prințul” Am zâmbit. Nu pentru că întrebarea era amuzantă. Ci pentru că, în acel moment, toate piesele puzzle-ului s-au așezat singure. — Da, este al meu, — am răspuns calm. El a dat din cap mulțumit, ca un inspector care verificase primul punct de pe listă. — Și mașina? … Read more
Partea a 2-a — Ceea ce se ascundea sub acoperiș Daniel a ajuns după aproape o oră. Nu pentru că drumul era lung. Ci pentru că, pentru prima dată în viața lui, nu știa ce să spună. Când a coborât din mașină și a văzut SUV-ul înfipt în prispa mamei sale, a rămas nemișcat. Apoi … Read more
— Pot, — am spus. — Dar nu știu cât timp mai pot juca. Sofia s-a lăsat pe spate în scaun și m-a privit câteva secunde. — Marta, cel mai greu rol nu este să pari slabă. Cel mai greu este să te prefaci că încă îl iubești pe omul care tocmai a încercat să … Read more
— Ana… cred că noi nu ne-am întâlnit întâmplător. Am zâmbit amar. Era o replică pe care, în altă viață, aș fi considerat-o prea romantică. Poate chiar puțin ridicolă. Dar în seara aceea, după tot ce pierdusem, după toate ușile care se închiseseră în fața mea, acele cuvinte nu au sunat ca o promisiune. Au … Read more
Emma a pus ceașca jos pe masă și, pentru prima dată după mulți ani, nu a mai simțit nevoia să se apere. Nu pentru că nu o durea. Ci pentru că nu mai avea nimic de demonstrat. Cu trei ani în urmă, aceleași cuvinte ar fi distrus-o. Ar fi mers acasă, ar fi plâns în … Read more
…și atunci am înțeles că nu veniseră să bea un ceai. Veniseră să măsoare viața mea. Isabel stătea în mijlocul sufrageriei, privind în jur cu satisfacția unui agent imobiliar. — Vezi? — îi spuse Ioanei. — Ți-am zis că încap toți trei. Biroul nici nu este folosit tot timpul. — Ba este, — am răspuns … Read more
Am privit spre Alex. Era lângă șopron, curățând în tăcere o lopată. Ridică privirea pentru o clipă. — Clara, vii puțin? L-am urmat. Abia când am ajuns după magazie a vorbit. — Mai avem douăzeci și trei de borcane de castraveți. Am clipit. — Le-ai numărat? — Da. — De ce? — Pentru că data … Read more
Am rămas cu mâna pe ceașca de cafea. Nu mă simțeam ofensată. Nici flatată. Doar surprinsă de cât de repede poate un singur om să te aducă în fața unei alegeri. Victor nu mă grăbea. Nu întindea mâna spre mine. Doar aștepta. — Dacă ai spus nu deja, spune-mi, zâmbi el ușor. Nu vreau să … Read more
L-am privit câteva secunde fără să spun nimic. Nu pentru că mă surprinsese. Ci pentru că, în sfârșit, înțelegeam tot. Nu venise doar să repare o baterie. Venise să vadă dacă ușa pe care o trântise cu șapte ani în urmă mai putea fi deschisă. Am împins încet ceașca spre el. — Alex, știi care … Read more
Am rămas câteva secunde fără să spun nimic. Mă uitam când la chiuveta plină, când la el. Aștepta. Nu mă invita la cină. Mă invita la examen. Și era convins că va primi răspunsul pe care îl dorea. — Ei? întrebă zâmbind. Ce părere ai? Mi-am lăsat încet poșeta pe un scaun. În ochii lui … Read more