Bătrânul a tras aer adânc în piept, ca și cum fiecare cuvânt l-ar fi apăsat.
— Nu vreau eu să spun prea multe… dar mai bine te duci până la grajdul vechi de lângă izlaz.
Matei a simțit un nod în stomac.
— La grajd?
Omul a încuviințat încet.
— Acolo îi găsești acum.
Fără să mai întrebe nimic, Matei s-a urcat în dubiță și a plecat în grabă. Deși drumul nu era lung, i s-a părut că nu se mai termină. Gândurile îi alergau haotic — nu putea înțelege cum ajunseseră părinții lui să nu mai stea în casa lor, casa ridicată de bunicul, plină de amintiri.
Când a ajuns, a frânat brusc. Grajdul era dărăpănat, cu scânduri înnegrite de timp, iar ușa stătea întredeschisă.
A coborât încet, iar pașii îi răsunau apăsat pe pământul tare. A împins ușa și, în clipa aceea, inima i s-a strâns.
Pe niște saci uzați, direct pe jos, stăteau doi oameni.
Părinții lui.
În fața lor, o găleată metalică, în care se aflau boabe de porumb amestecate cu tărâțe. Tatăl său lua câte o mână și mânca încet, iar mama făcea la fel.
Matei a încremenit.
— Tată…
Cei doi și-au ridicat privirile. Pentru o clipă, bătrânul părea că nu îl recunoaște. Apoi chipul i s-a luminat.
— Matei?!
Mama lui a izbucnit în plâns.
Fără să stea pe gânduri, Matei a căzut în genunchi lângă ei.
— Ce s-a întâmplat? De ce sunteți aici?!
Moș Ion a încercat să pară liniștit.
— Lasă, băiete… ne descurcăm noi cum putem.
Dar adevărul era evident: hainele lor erau rupte, fețele obosite, iar în ochi li se citea rușinea.
— Cine a făcut asta?
Tatăl a tăcut, dar mama a șoptit:
— Vasile…
Sângele i-a urcat lui Matei în cap. Fratele lui mai mic, rămas în sat.
— A spus că totul îi aparține acum… că voi nu mai aveți ce decide…
Casa fusese trecută pe numele lui prin niște acte semnate fără să fie înțelese.
Matei și-a strâns pumnii, dar apoi a inspirat adânc, încercând să se stăpânească. A scos din buzunar o hârtie împăturită.
— Tată… nu am venit fără rost.
Le-a întins biletul de loterie și confirmarea.
— Am câștigat.
Cei doi au rămas fără glas.
— Sunt peste două milioane de lei.
Moș Ion a clătinat din cap.
— Nouă nu ne trebuie bani, băiete…
— Ba ne trebuie, a spus Matei hotărât. Ne trebuie dreptate.
A doua zi, vestea se răspândise în tot satul. Matei venise cu un avocat din oraș, iar actele semnate de tatăl său s-au dovedit a fi obținute prin înșelăciune.
După câteva săptămâni, totul a revenit la normal: casa și pământul au fost din nou ale părinților.
Vasile a plecat din sat.
Dar Matei nu s-a oprit aici. A reparat casa veche, i-a pus acoperiș nou și ferestre trainice, a cumpărat animale și a pus deoparte bani pentru ca părinții lui să nu mai ducă lipsă de nimic.
Într-o seară liniștită, stăteau împreună pe banca din curte, privind cum soarele se stinge peste câmpuri.
Moș Ion a spus încet:
— Ține minte… valoarea unui om se vede în felul în care își ocrotește familia.
Matei a zâmbit cald.
— De la tine am învățat asta.
Iar în acea clipă de liniște, după atâtea încercări, casa lor redevenise un loc plin de căldură și de oameni care își aparțineau din nou.