Ioana ținea plicul strâns în mâini, dar parcă îi era teamă să-l deschidă. Simțea că înăuntru se afla ceva capabil să schimbe tot ce credea despre viața ei.
În jur, ceremonia continua. Se auzeau rugăciunile preotului, plânsul înăbușit al rudelor și pașii oamenilor care se pregăteau să plece de la mormânt.
Andrei stătea puțin mai încolo, cu privirea coborâtă și chipul trist, exact cum s-ar fi comportat orice soț îndurerat.
Și totuși, ceva nu îi mai părea sincer.
Cu inima bătându-i puternic, Ioana a desfăcut în cele din urmă plicul.
Înăuntru se aflau o scrisoare și câteva copii după documente.
A recunoscut imediat scrisul surorii ei, Maria.
„Ioana, dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, înseamnă că nu am mai avut timp să-ți spun adevărul.”
Respirația i s-a tăiat.
A continuat să citească, în timp ce degetele îi tremurau tot mai tare.
„Nu mai am încredere în Andrei. În ultimele luni am descoperit lucruri grave despre el și îmi este frică. A făcut datorii uriașe și a folosit numele tău fără să știi.”
Ioana a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.
A luat documentele din plic și le-a privit atent.
Contracte.
Împrumuturi.
Semnături care păreau ale ei, deși nu semnase niciodată acele acte.
Scrisoarea continua:
„Când l-am confruntat, a devenit violent și mi-a spus să nu mă amestec. Dacă mi se întâmplă ceva, nu îl lăsa să-ți distrugă viața.”
Ioana și-a ridicat încet privirea.
Andrei venea spre ea.
În clipa aceea nu i s-a mai părut un om îndurerat.
Ci un străin rece, care ascundea ceva întunecat.
S-a așezat lângă ea și i-a pus mâna pe umăr.
— Ești bine? a întrebat cu voce calmă.
Ioana a simțit un fior rece.
— Da… doar că încă nu pot să cred tot ce s-a întâmplat.
A băgat rapid plicul în geantă, fără să-i lase timp să observe conținutul.
— Vrei să plecăm? a întrebat el.
— Mai stau puțin.
Andrei a privit-o câteva secunde, apoi a încuviințat și s-a îndepărtat spre mașină.
Ioana a așteptat până când el a dispărut dintre morminte.
Apoi s-a ridicat și a ieșit grăbită din cimitir.
Nu s-a dus spre mașina lor.
A oprit primul taxi.
— La poliție, vă rog.
La secție, i-a fost greu să vorbească la început. Însă odată ce a început să povestească și să arate documentele, totul a devenit foarte serios.
Polițistul care a analizat actele s-a încruntat imediat.
— Dacă aceste semnături sunt falsificate, vorbim despre infracțiuni grave.
În zilele care au urmat, adevărul a început să iasă la suprafață.
Au fost descoperite credite uriașe făcute pe numele Ioanei, tranzacții suspecte și legături cu persoane implicate în afaceri ilegale.
La început, Andrei a încercat să o convingă că totul este o neînțelegere. Apoi a devenit agresiv și disperat când și-a dat seama că ancheta nu mai putea fi oprită.
În cele din urmă, a fost arestat.
În ziua în care poliția l-a scos din casă, Ioana stătea în prag și îl privea în tăcere.
El s-a întors spre ea înainte să fie urcat în mașină.
— Dacă nu citeai plicul, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
Ioana nu i-a răspuns.
Pentru prima dată după mult timp, nu mai simțea teamă.
După ce mașina a plecat, a închis ușa încet și a rămas singură în liniștea casei.
S-a apropiat de fereastră și a scos scrisoarea din geantă.
Atunci a înțeles că sora ei reușise să o protejeze chiar și după moarte.
Cu ochii plini de lacrimi, a strâns hârtia la piept.
— Mi-ai salvat viața, Maria…
Iar în clipa aceea, pentru prima dată după multe luni, Ioana a simțit că viitorul ei îi aparține din nou.