— Andr… ce se întâmplă? De ce întârziați? — se auzi vocea Isabelei.
Andrei nici măcar nu s-a îndepărtat.
Voia ca Emma să audă.
— Mamă… Emma spune că nu mai vine.
La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște pentru o clipă.
Apoi:
— Pune-mi-o la telefon.
Emma a întins mâna.
— Dă-mi telefonul.
Andrei i l-a întins cu un zâmbet satisfăcut, convins că mama lui o va pune la punct.
— Bună ziua, doamnă Isabella.
— Emma, ce înseamnă prostia asta? Toată lumea te așteaptă.
— Știu.
— Atunci?
— Astăzi aleg să merg la o prietenă care tocmai a devenit mamă.
— Familia trebuie să fie pe primul loc.
Emma a inspirat adânc.
— Sunt de acord.
Pauză.
— Dar familia mea începe cu mine.
La capătul firului s-a lăsat o tăcere apăsătoare.
— Nu te recunosc, Emma.
— Nici eu nu mă mai recunoșteam în ultimii trei ani.
Și a închis.
Andrei a rămas cu telefonul în mână, privind-o de parcă avea în față o străină.
— Ai închis mamei?
— Da.
— Ai înnebunit?
Emma și-a luat geanta.
— Nu.
Doar am încetat să mai trăiesc după programul altora.
A ieșit.
În mașină, pentru prima dată după foarte mult timp, nu simțea vinovăție.
Simțea liniște.
La Ioana acasă nu era nici muzică tare, nici mese întinse.
Doar miros de ceai, un bebeluș adormit și doi oameni care se bucurau sincer că o văd.
— Chiar ai venit… spuse Ioana cu ochii umezi.
Emma a zâmbit.
— Da.
Și mi-am dat seama că uitasem cum arată o duminică fără tensiune.
În același timp, la casa Isabelei, atmosfera era cu totul alta.
Toată lumea întreba:
— Unde e Emma?
Andrei repeta aceeași explicație.
— A mers la o prietenă.
Mătușa Edith a ridicat din sprâncene.
— Și?
— Cum adică, și?
Bătrâna Agata a râs încet.
— Las-o, mamă. Fata are viața ei.
Isabella s-a înroșit.
Nu primise reacția pe care o aștepta.
Nimeni nu făcea scandal.
Nimeni nu o condamna pe Emma.
Pentru prima dată, Andrei a înțeles că presiunea exista mai ales în propria lui minte.
Seara, când Emma s-a întors acasă, el o aștepta în sufragerie.
— Trebuie să vorbim.
— Știu.
— M-am simțit prost azi.
Emma l-a privit calm.
— Eu m-am simțit așa aproape în fiecare duminică din ultimii trei ani.
Cuvintele au căzut greu.
Nu mai puteau fi retrase.
După câteva minute de tăcere, Andrei a întrebat încet:
— Ce vrei să fac?
Emma și-a lăsat cheile pe comodă.
— Nu vreau să alegi între mine și mama ta.
Vreau doar să încetezi să alegi pentru mine.
În duminica următoare, Andrei s-a dus singur la părinți.
Emma a rămas acasă, cu o carte și o cafea fierbinte.
Iar lumea…
Nu s-a sfârșit.
Uneori, cea mai grea propoziție dintr-o căsnicie nu este „Te părăsesc.”
Ci simplul:
„Astăzi aleg altceva.”
Tu ce crezi: într-o căsnicie este normal ca un partener să participe la toate tradițiile familiei celuilalt sau fiecare ar trebui să aibă libertatea de a spune, din când în când, „astăzi nu”?