Am zâmbit.
Calm.
Poate mai calm decât fusesem în ultimii doi ani.
— Nu. Tu te muți.
Tomas a râs scurt.
— Hai, lasă glumele.
Nu i-am răspuns.
Am întins mâna și i-am arătat cutiile.
— Toate sunt ale tale. Sunt etichetate. Haine, scule, echipament de pescuit, acte, încărcătoare… N-a lipsit nimic.
Zâmbetul i-a dispărut încet.
— Stai puțin… vorbești serios?
— Pentru prima dată după mult timp, da.
A lăsat cutia cu pește pe podea.
— Pentru un weekend?
Am ridicat din sprâncene.
— Nu.
— Atunci pentru ce?
L-am privit câteva secunde.
— Pentru că n-a fost niciodată doar un weekend.
A fost fiecare aniversare uitată.
Fiecare promisiune amânată.
Fiecare „merg doar două ore”.
Fiecare dată când planurile mele au fost opționale, iar ale tale obligatorii.
Tomas a încercat să mă întrerupă.
— Exagerezi.
— Serios?
M-am apropiat de comodă și am luat cutia împachetată cu fundă.
I-am întins-o.
— La mulți ani.
A desfăcut hârtia.
Când a văzut sonarul, a zâmbit instinctiv.
Apoi și-a dat seama.
Și zâmbetul i-a înghețat.
— Tu… mi l-ai cumpărat?
— Cu două săptămâni înainte.
— Eu nu…
— Știu.
Am dat din cap.
— Tu nici măcar nu ți-ai amintit ce zi este.
În hol s-a lăsat o liniște apăsătoare.
— Îmi pare rău.
Am auzit cuvintele.
Dar nu le-am mai simțit.
— Știi ce e ciudat?
El a ridicat privirea.
— Dacă m-ai fi sunat și mi-ai fi spus: „Am uitat. Întorc mașina și vin acasă”, probabil că astăzi am fi mâncat tortul împreună.
A închis ochii.
— Am fost prost.
— Nu.
Am zâmbit trist.
— Ai fost consecvent.
Asta e diferența.
Nu aniversarea a distrus căsnicia noastră.
Ea doar mi-a arătat cât de singură eram de fapt în ea.
Tomas s-a așezat pe una dintre cutii.
Părea pentru prima dată cu adevărat speriat.
— Putem să reparăm?
Am rămas câteva clipe tăcută.
— Eu am încercat cinci ani.
Acum este rândul tău să înveți că unele lucruri nu se repară după ce le-ai ignorat prea mult timp.
Și i-am întins cheia de la apartamentul închiriat pe care o pregătisem cu o zi înainte.
— Ai plătit… chirie?
— Pentru o lună.
M-a privit uimit.
— De ce ai face asta după tot ce s-a întâmplat?
— Pentru că nu vreau să mă răzbun.
Vreau doar să închei frumos.
Și asta este diferența dintre noi.
El și-a luat încet prima cutie.
Apoi a doua.
La ușă s-a întors.
— Chiar s-a terminat?
Am privit spre masa din sufragerie.
Acolo unde ar fi trebuit să fie tortul nostru.
Lumânările.
Șampania.
Două pahare.
— Nu.
Am răspuns liniștit.
— S-a terminat în clipa în care ai crezut că eu voi fi mereu acolo… indiferent cât de puțin ai fi fost tu.
Ușa s-a închis încet.
Nu am plâns.
Mi-am turnat un pahar de vin.
Am aprins una dintre lumânările cumpărate pentru aniversare.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, am sărbătorit nu cinci ani de căsnicie.
Ci prima zi în care m-am ales pe mine.
❤️ Tu ce ai fi făcut? Ai fi iertat un soț care uită aniversarea de 5 ani pentru o ieșire la pescuit sau ai fi considerat că acesta este doar ultimul semn al unei probleme mai vechi?