Partea 2
În clipa în care a trecut pragul apartamentului, Olga a avut senzația că ceva nu era în regulă. Nu putea spune ce anume, însă liniștea din locuință părea apăsătoare, nefiresc de grea. A închis ușa încet și a rămas câteva secunde nemișcată, ascultând.
Mihai dormea liniștit în camera lui, iar respirația copilului îi oferea singura urmă de calm. În rest, totul părea pustiu.
Apoi s-a auzit.
Un zgomot abia perceptibil, ca o atingere grăbită pe podea, urmat de un foșnet scurt. Nu venea din baie și nici din bucătărie. Venea din interiorul casei.
Olga a simțit cum i se accelerează pulsul. Și-a amintit instantaneu de avertismentul primit în tren. Atunci îi păruse doar o vorbă ciudată, însă acum fiecare cuvânt căpăta un sens înfricoșător.
A pășit încet spre hol, evitând să aprindă lumina. Întunericul îi ascundea mișcările, iar instinctul îi spunea că era mai bine așa.
Privirea i s-a oprit asupra unei perechi de pantofi așezați lângă perete.
Nu îi recunoștea.
Erau încălțări bărbătești, murdare de praf și noroi uscat.
Un fior i-a străbătut tot corpul. După divorț schimbase încuietoarea, iar cheia o aveau doar ea și mama ei. Nimeni altcineva nu ar fi trebuit să poată intra.
În acel moment, dinspre bucătărie s-a auzit o respirație adâncă.
— Știam că te vei întoarce, a rostit o voce calmă.
Din întuneric a apărut Ion, vecinul de la etajul trei. Era același om care, în ultimele luni, insistase să o ajute cu orice: cumpărături, reparații, copilul. Acum însă privirea lui avea ceva care o făcea să înghețe.
— Cum ai intrat aici? a întrebat Olga, încercând să-și stăpânească vocea.
Ion a ridicat din umeri.
— Ușa era deschisă. Am vrut doar să văd dacă ești bine.
Explicația lui suna fals.
— Nu spune adevărul, l-a înfruntat ea.
Pentru o clipă, zâmbetul lui a devenit rece.
— Te-am auzit vorbind la telefon. Știam că urma să pleci cu trenul. Mi s-a părut ocazia perfectă…
Nu și-a terminat fraza.
Olga nu voia să afle continuarea.
A făcut discret un pas înapoi și a scos telefonul din buzunar. Fără să ezite, a apelat numărul pe care femeia misterioasă i-l dăduse în timpul călătoriei.
Răspunsul a venit imediat.
— Sunt aici, a spus aceeași voce liniștită.
Ion s-a schimbat la față.
— Cu cine vorbești?
Olga și-a ridicat privirea spre el.
— Cu persoana care a anunțat deja poliția și știe că ești în apartamentul meu.
Nu era sigură că era adevărat.
Dar hotărârea din glasul ei părea suficientă.
Vecinul a ezitat doar o clipă. Apoi și-a luat pantofii și a fugit, ieșind în grabă din locuință.
Olga a încuiat imediat ușa și s-a sprijinit de perete, încercând să-și recapete răsuflarea.
Deznodământ
Dimineața următoare, fără să mai amâne, Olga s-a prezentat la poliție și a povestit tot ce se întâmplase. A depus plângere, a schimbat din nou încuietoarea și a cerut un ordin de protecție. Ancheta a scos la iveală că Ion o urmărea de mai multe luni și găsise o modalitate de a intra în apartament atunci când lipsea.
Câteva zile mai târziu, bărbatul a fost reținut, iar Olga a înțeles că, dacă ar fi ignorat avertismentul primit în tren sau dacă s-ar fi lăsat copleșită de teamă, lucrurile ar fi putut avea un deznodământ tragic.
Într-o seară, telefonul ei a vibrat din nou.
Pe ecran apărea un singur mesaj:
„Ai avut încredere în instinctul tău. Asta ți-a schimbat destinul.”
Olga a zâmbit pentru prima dată după multe săptămâni. A închis telefonul, s-a dus în camera lui Mihai și l-a privit dormind liniștit. Atunci a înțeles că adevărata putere nu înseamnă să nu simți frică, ci să găsești curajul de a acționa înainte ca răul să fie prea târziu.