Partea a 2-a – Continuarea poveștii
În salonul aeroportului, nimeni nu mai vorbea.
Avionul care tocmai intrase pe pistă înainta încet spre zona VIP, iar prin geamurile mari se putea vedea fiecare mișcare a aeronavei.
Dominic privi câteva secunde, apoi zâmbi ironic.
— Nu-mi spune că avionul acela a venit pentru tine.
Victoria nu i-a răspuns.
Nu mai avea chef să-i explice nimic.
În următoarele clipe, ușa avionului s-a deschis.
Primul care a coborât a fost un bărbat trecut de șaizeci de ani, îmbrăcat simplu, dar impecabil. În urma lui veneau doi colaboratori și un avocat.
Dominic îl recunoscu imediat.
Era Marius Caraman, unul dintre cei mai influenți antreprenori din regiune.
De ani întregi, Dominic încercase să obțină o întâlnire cu el.
Fără succes.
Marius intră în salon și se opri chiar în fața Victoriei.
— Doamna Grigorescu?
Victoria se ridică.
— Da.
El îi întinse mâna.
— Mă bucur că am reușit, în sfârșit, să vă cunosc.
Dominic făcu imediat un pas înainte.
— Domnule Caraman, poate vă amintiți de mine. Sunt Dominic Boștină, fondatorul Skylogic.
Marius îi zâmbi politicos.
— Desigur. Știu compania.
Dominic își îndreptă umerii, așteptând probabil ca discuția să se îndrepte spre el.
Dar Marius își întoarse privirea spre Victoria.
— Totuși, motivul pentru care am venit astăzi nu are legătură cu Skylogic.
Dominic încremeni.
— Atunci cu ce?
Marius deschise mapa pe care o ținea în mână.
— Cu tehnologia creată de doamna Grigorescu.
Victoria simți că i se strânge stomacul.
Dominic râse nervos.
— Cred că există o neînțelegere.
— Nu există.
Marius îi întinse avocatului său câteva documente.
— Echipa noastră a studiat proiectul experimental timp de mai multe luni. Am vrut să înțelegem de ce anumite componente ale tehnologiei nu au fost niciodată dezvoltate.
Dominic interveni:
— Pentru că acea parte nu avea valoare comercială.
Marius îl privi câteva secunde.
— Tocmai aici v-ați înșelat.
În salon se lăsă liniștea.
— Ceea ce dumneavoastră ați considerat secundar reprezintă, de fapt, elementul care poate face tehnologia scalabilă.
Dominic nu mai zâmbea.
— Nu înțeleg…
Avocatul lui Marius scoase un document.
— Patentul experimental este înregistrat pe numele doamnei Victoria Grigorescu. Drepturile asupra algoritmului nu au fost transferate companiei dumneavoastră.
Dominic își pierdu culoarea din obraji.
— Dar proiectul a fost dezvoltat în perioada în care eram împreună.
Victoria îl privi.
— Ai avut acces la proiect. Nu ai creat ceea ce ai ignorat.
Marius continuă:
— Am verificat contractele, istoricul dezvoltării și documentația tehnică. Concluzia este foarte clară.
A făcut o pauză.
— Valoarea pe care ați ignorat-o aparține doamnei Grigorescu.
Dominic nu mai avea replică.
Victoria își aminti de toate serile în care stătuse singură în fața calculatorului.
De toate orele în care încercase să explice de ce algoritmul putea schimba produsul.
De fiecare dată când Dominic îi spusese că se complică inutil.
De fiecare dată când îi redusese munca la „o idee interesantă”.
Acum, un om pe care Dominic încercase ani de zile să-l impresioneze venise special pentru acea idee.
Marius scoase un alt dosar.
— Am venit să vă propun ceva.
Victoria îl deschise.
Pe prima pagină se afla o ofertă de investiție.
Suma era mult peste ceea ce își imaginase vreodată.
Dar mai important decât banii era ceea ce scria în document.
Parteneriat.
Nu angajare.
Nu colaborare temporară.
Parteneriat.
— Vrem să dezvoltăm această tehnologie împreună cu dumneavoastră, spuse Marius. Veți conduce departamentul de cercetare și veți avea un rol esențial în noua companie.
Victoria ridică privirea.
— De ce eu?
Marius zâmbi.
— Pentru că oamenii care știu să prezinte o idee sunt mulți.
Apoi adăugă:
— Cei care reușesc să creeze ceva înainte ca ceilalți să înțeleagă valoarea acelui lucru sunt mult mai greu de găsit.
Victoria își coborî privirea.
Ochii i se umpluseră de lacrimi.
Nu pentru suma din contract.
Ci pentru că, după atât timp, cineva îi spusese fără să ezite ceea ce ea încercase să creadă singură.
Munca ei avusese valoare.
Întotdeauna avusese.
Dominic se apropie.
— Victoria, așteaptă. Putem să discutăm.
Ea se întoarse.
Nu mai exista furie în privirea ei.
Doar detașare.
— Am încercat să vorbesc cu tine atunci când încă îmi păsa de părerea ta.
Dominic tăcu.
— Acum nu mai am nimic de demonstrat.
Marius făcu un semn către colaboratorii săi.
Victoria închise dosarul.
Apoi îl urmă spre ieșirea din salon.
Deznodământ
Înainte să urce în avion, Victoria se opri pentru o clipă.
Privi în urmă.
Dominic și Isabela rămăseseră în salon, incapabili să proceseze ceea ce se întâmplase.
Nu avionul o făcea să se simtă puternică.
Nici oferta.
Nici perspectiva succesului.
Ci faptul că, pentru prima dată după foarte mult timp, nu mai avea nevoie de aprobarea lui Dominic pentru a-și recunoaște propria valoare.
Câteva luni mai târziu, numele Victoriei apărea în presa economică.
Noua companie românească de tehnologie artificială fusese lansată oficial, iar Grupul Caraman devenise principalul investitor.
Proiectul ei atrăgea deja atenția unor parteneri internaționali.
În același timp, lucrurile deveniseră tot mai dificile pentru Skylogic.
Fără componenta tehnologică pe care Dominic o considerase inutilă, compania pierdea avantajul pe care îl avusese în fața concurenței.
Contractele începeau să dispară.
Investitorii deveneau tot mai îngrijorați.
Într-o dimineață, Victoria găsi într-un ziar un articol despre companie.
Skylogic intrase în procedură de reorganizare.
A citit titlul, apoi a împăturit ziarul.
Nu a simțit satisfacție.
Nici dorința de răzbunare.
Doar o liniște pe care nu o mai cunoscuse de mult.
Pentru că, în cele din urmă, victoria ei nu fusese despre falimentul lui Dominic și nici despre avionul privat care o așteptase în acea zi.
Adevărata schimbare se produsese mult mai devreme.
În ziua în care încetase să creadă vocea celui care îi spusese că nu este suficient de bună.
Victoria nu-și recâștigase doar cariera.
Își recâștigase dreptul de a avea încredere în propriile idei.
Și, după toate umilințele prin care trecuse, acesta era singurul succes pe care nimeni nu mai putea să i-l ia.