PARTEA A 2-A – CÂND LĂCOMIA A COSTAT MAI MULT DECÂT CHIRIA
Domnul Vasile a rămas câteva secunde nemișcat, cu privirea fixată pe mapa de pe masă.
Cu doar cinci minute înainte, vorbea de parcă garsoniera îi dădea dreptul să facă orice.
Acum, însă, nu mai avea același curaj.
— „Domnule inspector, putem să rezolvăm cumva… între noi?”
Unchiul Alinei l-a privit rece.
— „Nu există «între noi» când vorbim despre obligații legale. Există acte.”
Vasile a înghițit în sec.
— „Eu doar încercam să mă descurc… Festivalul e o perioadă bună pentru toată lumea.”
Alina, care până atunci plânsese în tăcere, și-a șters ochii.
— „Și eu ce trebuia să fac? Să dorm pe stradă ca să câștigați dumneavoastră 700 de euro în plus?”
Proprietarul n-a mai avut răspuns.
În acel moment, telefonul lui a început să sune.
Era unul dintre străinii cărora le promisese garsoniera.
— „Hello? We are arriving tomorrow. Is the apartment ready?”
Vasile a închis imediat.
Unchiul Alinei a ridicat o sprânceană.
— „Se pare că aveți și rezervări.”
— „Nu e ce pare!”
— „Atunci o să clarificăm prin documente.”
Vasile s-a prăbușit pe un scaun.
— „Vă rog… nu vreau probleme.”
Alina l-a privit câteva secunde.
— „Nici eu nu am vrut probleme. Voiam doar să-mi respectați contractul.”
Bărbatul și-a lăsat capul în jos.
— „Ai dreptate.”
Apoi s-a ridicat și s-a apropiat de ea.
— „Îmi pare rău.”
Alina nu a spus nimic.
— „Serios. Am văzut cât pot obține de la festival și m-am gândit doar la bani.”
A scos telefonul și i-a arătat mesajele primite.
— „Am cerut deja avansul de la oamenii aceia.”
Unchiul Alinei a intervenit:
— „Atunci le restituiți banii și anulați înțelegerea.”
Vasile a dat din cap.
— „Da.”
Apoi s-a uitat la Alina.
— „Și dacă vrei, îți reduc chiria pentru următoarele două luni.”
Studenta a rămas surprinsă.
— „Nu trebuie să-mi reduceți chiria.”
— „Ba da. Am încercat să te pun pe drumuri pentru câteva sute de euro în plus. Cel puțin atât pot să fac.”
Pentru prima dată, Vasile nu mai vorbea ca un proprietar important.
Vorbea ca un om care își dăduse seama că a greșit.
Dar unchiul Alinei nu închisese încă mapa.
— „Mai avem de discutat despre celelalte proprietăți.”
Vasile a oftat.
— „Știu.”
Și-a dus mâna la frunte.
— „Cred că am făcut o mare prostie.”
Alina a răspuns încet:
— „Nu doar o prostie. Ați uitat că și oamenii care vă plătesc chiria au vieți.”
Cuvintele acelea l-au lovit mai tare decât orice amenințare.
Înainte să plece, unchiul ei i-a spus proprietarului:
— „Vă sugerez să puneți lucrurile în ordine și să respectați regulile. Dacă nu pentru bani, măcar pentru liniștea dumneavoastră.”
Vasile a dat din cap.
— „O să le pun.”
Câteva zile mai târziu, festivalul începuse.
În oraș, chiriile de scurtă durată explodaseră.
Dar Alina era încă în garsoniera ei.
Într-o seară, cineva a bătut la ușă.
Era Vasile.
Ținea în mână o cutie.
— „Ce este?”
— „Un cadou.”
Alina a deschis.
Înăuntru era un laptop nou.
— „Nu pot să accept asta.”
— „Nu este pentru chirie. Este pentru facultate.”
Alina l-a privit nedumerită.
— „De ce?”
Vasile a oftat.
— „Pentru că mi-am dat seama că am fost atât de preocupat să câștig încă niște bani încât am uitat că în casa asta locuiește un om care încearcă să-și construiască un viitor.”
Alina a rămas fără cuvinte.
— „Și încă ceva.”
— „Ce?”
— „Am început să-mi declar toate veniturile.”
Alina a zâmbit.
— „Atunci chiar v-ați schimbat.”
Vasile a râs.
— „Să nu exagerăm. Încă mă doare când plătesc taxe.”
Amândoi au izbucnit în râs.
Iar de atunci, relația dintre ei s-a schimbat complet.
Vasile nu mai vedea chiriașii doar ca pe niște oameni care îi transferau bani în fiecare lună.
Începuse să-i vadă ca pe oameni.
Studenți care munceau până seara.
Familii care își calculau fiecare leu.
Oameni care aveau nevoie de stabilitate.
Iar Alina a rămas în garsonieră până la finalul contractului.
Când a venit ziua plecării, Vasile a condus-o personal până la mașină.
— „Să ai grijă de tine.”
— „Și dumneavoastră să aveți grijă cu festivalurile.”
— „Am învățat lecția.”
Alina a zâmbit.
— „Care?”
Vasile a răspuns după câteva secunde:
„O chirie mai mare îți poate umple buzunarul pentru câteva zile. Dar o nedreptate poate să-ți golească sufletul pentru ani întregi.”
Și poate că aceasta a fost cea mai importantă lecție din toată povestea:
Un contract poate fi o simplă foaie pentru cineva care nu respectă oamenii. Dar pentru celălalt, în spatele acelei foi poate sta întreaga lui viață.
Nu transforma niciodată nevoia altuia în oportunitatea ta de a-l călca în picioare.