Ioana nu a mai spus nimic câteva secunde. Doar i-a privit calm, fără grabă.
Apoi a făcut un pas înainte.
Mătos i-a blocat din nou drumul.
— Ți-am spus că nu pleci.
În acel moment, ușa Tribunalului s-a deschis brusc. Un portar a ieșit în fugă.
— Doamna judecător! Ședința începe imediat!
Tăcerea a căzut instant.
Fața lui Mătos s-a albit.
— D… doamna judecător?
Ioana l-a privit direct.
— Da.
Fără emoție. Fără ridicare de ton.
Popa s-a retras instinctiv.
Mătos a făcut un pas înapoi.
— Nu am știut… a bâiguit el.
Ioana a trecut pe lângă el, apoi s-a oprit.
— Asta e problema.
Vocea ei era calmă, dar tăioasă.
— Ați judecat oricum.
Apoi a continuat:
— Dacă eram femeie de serviciu, tot nu aveați dreptul să mă umiliți.
Liniște totală.
— Respectul nu depinde de funcție.
A pornit spre intrare.
— La ora 12 veți fi în sala mea de judecată.
Mătos a rămas nemișcat.
Pentru prima dată, nu mai avea replică.
Iar în acea zi, legea nu doar s-a aplicat.
S-a simțit.