Partea a doua – Continuarea poveștii
Ușa s-a deschis larg.
În prag stătea Sofia.
Avea ochii roșii, dar nu părea speriată. Din contră, zâmbea printre lacrimi.
— Mamă…
Am privit-o fără să spun nimic.
Apoi am intrat.
Și am încremenit.
Casa mea nu mai semăna deloc cu locul pe care îl lăsasem în urmă.
Pereții fuseseră zugrăviți. Ferestrele vechi dispăruseră. În sufragerie era o canapea nouă, iar pe masă se aflau fotografii cu mine, cu Andrei și Sofia, din vremea când erau copii.
Am dus mâna la gură.
— Ce ați făcut?
Din spatele Sofiei a apărut Andrei.
Avea ochii umezi.
— Am făcut ceea ce trebuia să facem de mult.
M-am uitat când la el, când la sora lui.
— M-ați speriat de moarte! Am crezut că s-a întâmplat ceva cu voi, cu copiii…
— Știu, mamă, a spus Andrei. Și ne pare rău.
— Atunci de ce m-ați chemat așa?
Sofia a venit lângă mine și mi-a luat mâna.
— Pentru că dacă îți spuneam adevărul, nu te-ai fi întors.
Am simțit un nod în gât.
— Ce adevăr?
Andrei a făcut un pas spre mine.
— Am aflat tot.
— Ce ați aflat?
A coborât privirea.
— Cât ai câștigat în ultimii ani. Cât ai trimis acasă. Cât ai cheltuit pentru noi. Și, mai ales, cât ai rămas tu fără.
Am simțit că mi se înmoaie picioarele.
— Nu înțeleg.
Sofia a început să plângă.
— Nașa Clara ne-a spus.
Am tresărit.
— Clara?
— Da, mamă, a continuat Andrei. Ne-a spus că ai ajuns să lucrezi cu dureri de spate, că uneori nu mai poți să mergi după o zi de muncă și că încă dormi într-o cameră mică, într-o casă închiriată.
Am vrut să răspund, dar nu am găsit cuvintele.
— Nu trebuia să vă spună…
— Ba da, mamă! a izbucnit Sofia. Pentru că noi nu vedeam nimic. Eram prea ocupați să primim.
Cuvintele ei m-au lovit mai tare decât orice reproș.
Am privit în jur.
— Și toate astea?
Andrei a zâmbit.
— Casa ta.
— Ce?
— Am renovat-o.
— Dar de unde ați avut bani?
Andrei și Sofia s-au uitat unul la celălalt.
— Din banii pe care ni i-ai trimis în ultimul an, a spus Sofia.
Am clătinat din cap.
— Nu. Banii aceia erau pentru voi.
— Nu i-am mai cheltuit, mamă.
Andrei a scos un dosar dintr-un sertar și mi l-a întins.
— I-am pus deoparte.
Am deschis dosarul.
Înăuntru erau extrase de cont, facturi și documente.
Pentru prima dată după zece ani, mi-am văzut banii adunați într-un singur loc.
Și era o sumă pe care nu mi-aș fi imaginat-o niciodată.
— Ce este asta?
— Tot ce am reușit să punem deoparte în ultimii ani. Plus banii pe care i-am economisit noi.
Sofia mi-a strâns mâna.
— Nu mai pleci în Spania.
Am râs amar.
— Și din ce trăiesc?
Andrei s-a apropiat.
— Din pensia pe care o vom completa noi. Din chiria apartamentului pe care ți l-am cumpărat.
Am rămas fără glas.
— Mi-ați cumpărat un apartament?
— Nu, mamă, a spus Sofia zâmbind. Ți-am cumpărat libertatea.
În acel moment, nepoții au alergat spre mine.
M-au îmbrățișat și au început să vorbească toți deodată.
Iar eu am început să plâng.
Nu mai plânsesem așa de când murise soțul meu.
Andrei m-a privit și a spus încet:
— Zece ani ai avut grijă de noi. Acum e rândul nostru să avem grijă de tine.
M-am uitat din nou la casa renovată.
Pentru prima dată, am simțit că locul acela era cu adevărat al meu.
Dar când Sofia mi-a întins încă un plic și mi-a spus:
— Mai este ceva ce trebuie să știi înainte să desfaci asta…
am simțit că inima îmi bate din nou cu putere.
— Ce este?
Ea s-a uitat spre Andrei.
El a închis ușa de la intrare și a tras perdelele.
— Mamă, banii aceștia nu sunt singurul motiv pentru care te-am chemat acasă.
Am privit plicul din mâna mea.
— Atunci care este?
Andrei a respirat adânc.
— Pentru că am descoperit cine a luat bani din contul tău în ultimii trei ani.
Mi-a înghețat sângele.
— Ce ai spus?
Sofia a început să plângă.
— Și, mamă… persoana aceea nu este un străin.
Am rămas nemișcată.
Pentru prima dată după zece ani, nu mi-a mai fost teamă de ce se întâmplase în Spania.
Mi-a fost teamă de ceea ce se întâmplase chiar sub ochii mei, în propria mea familie.