PARTEA 2 – DEZNODĂMÂNT

„Fetele au crezut că totul se terminase când ușile liftului s-au închis. Luni dimineață însă, părinții lor au fost chemați la o întâlnire. Când au aflat motivul, au rămas fără glas…”

Luni dimineață, cele trei fete au coborât din apartamente convinse că incidentul de sâmbătă fusese doar o întâmplare neplăcută.

Dar în hol le aștepta administratorul blocului.

— „Părinții voștri sunt așteptați în sala de ședințe la ora zece.”

Fata în rochie neagră a ridicat din sprâncene.

— „De ce? S-a întâmplat ceva?”

— „Veți afla împreună cu ei.”

Câteva ore mai târziu, cei trei părinți au intrat în sala de ședințe. Erau nervoși, dar încă nu înțelegeau ce se întâmplase.

La capătul mesei stătea Doamna Maria.

Nu mai purta salopeta plină de praf. Era îmbrăcată elegant, iar în fața ei se afla un dosar.

Una dintre fete a șoptit:

— „Ea este…”

Maria a ridicat privirea.

— „Da. Eu sunt femeia de serviciu pe care fiicele dumneavoastră au considerat-o prea murdară pentru lift.”

Unul dintre tați a lăsat capul în jos.

— „Doamnă Maria, vă rog să ne iertați. Copiii au greșit.”

Maria a rămas calmă.

— „Copiii pot greși. Dar atunci când nimeni nu îi învață să-și recunoască greșelile, ele devin caracter.”

A deschis dosarul.

— „Nu v-am chemat aici ca să vă umilesc. V-am chemat pentru că vreau să vă arăt ceva.”

A scos o fotografie făcută cu câțiva ani în urmă.

În ea, Maria apărea într-o salopetă veche, ținând în mână planurile primului bloc construit de firma ei.

— „Am început cu o găleată, un mop și o singură echipă de muncitori. Am dormit în birou ca să-mi plătesc oamenii la timp. Am urcat personal pe fiecare șantier. Iar clădirea în care locuiți astăzi este rezultatul acelor ani.”

Fata în rochie neagră și-a șters o lacrimă.

— „Doamnă Maria… îmi pare rău.”

Maria a privit-o câteva secunde.

— „Îmi pare rău nu pentru mine. Eu știu cine sunt. Îmi pare rău pentru voi, pentru că aveți bani, haine frumoase și posibilități, dar încă nu ați învățat să respectați omul care muncește.”

Apoi a împins spre părinți un document.

— „Contractele de închiriere nu vor fi reziliate.”

Fetele au ridicat imediat privirea, surprinse.

Maria a continuat:

— „Dar, de astăzi, în bloc va exista o regulă nouă. O dată pe lună, fiecare locatar care dorește să participe va putea ajuta echipa de întreținere timp de două ore.”

Una dintre fete a întrebat timid:

— „Și noi?”

Maria a zâmbit.

— „Mai ales voi.”

În sala de ședințe s-a lăsat liniștea.

Iar în acea zi, cele trei fete au coborât pentru prima dată în subsolul blocului, au primit mănuși și au început să lucreze alături de femeile pe care, cu doar două zile înainte, le consideraseră „inferioare”.

Dar ceea ce Maria le-a spus înainte să plece avea să le rămână în minte mult timp: „Nu vă cer să deveniți sărace ca să învățați respectul. Vă cer doar să nu vă mai simțiți bogate atunci când umiliți un om.”