PARTEA 2 – DEZNODĂMÂNT

„Femeia a plecat din piață convinsă că umilința bătrânei va fi uitată. Dar, în aceeași zi, polițistul a aflat cine era cu adevărat Tanti Maria, iar vestea a făcut-o pe femeie să se întoarcă din drum…”

După ce femeia a plecat, Tanti Maria a rămas lângă lădița răsturnată, încercând să salveze câteva roșii care nu fuseseră strivite.

Polițistul s-a aplecat și a început să o ajute.

— „Lăsați, mamaie. Le strângem împreună.”

Bătrâna și-a șters ochii.

— „Mulțumesc, maică. Eu nu voiam decât să fac un ban pentru medicamente.”

— „Cât trebuia să câștigați astăzi?”

— „Poate o sută, două sute de lei… dacă vindeam tot.”

Polițistul a privit roșiile împrăștiate pe asfalt.

— „Atunci mergem să vedem ce putem face.”

În timp ce vorbeau, unul dintre comercianții din piață s-a apropiat.

— „Domnule agent, dumneavoastră știți cine este femeia asta?”

Polițistul a ridicat privirea.

— „Nu. De ce?”

Bărbatul a zâmbit.

— „Tanti Maria a crescut singură trei copii după ce soțul ei a murit. Unul dintre ei este medic, altul profesor, iar fata lucrează ca inginer. Toți au terminat facultatea datorită banilor pe care ea i-a strâns din grădina asta.”

Bătrâna a făcut semn să nu mai vorbească.

— „Lasă, mamă. Nu trebuie să știe toată lumea.”

Dar polițistul a privit-o cu admirație.

— „Ba trebuie să știe. Pentru că unii oameni cred că valoarea se vede în haine și în pantofi.”

În acel moment, telefonul femeii care distrusese marfa a început să sune.

Era soțul ei.

— „Unde ești?”

— „Plec din piață.”

— „Te-ai întâlnit cumva cu polițistul care m-a sunat?”

Femeia a încremenit.

— „Ce polițist?”

— „Tocmai m-a contactat. Mi-a spus ce ai făcut.”

— „Și?”

— „Știi cine este bătrâna?”

Femeia a tăcut.

— „Este mama unui om care mi-a salvat viața acum câțiva ani.”

Femeia a albit.

— „Cum adică?”

— „Când am avut accidentul, fiul ei a fost medicul care a stat lângă mine ore întregi. Dacă nu era el, probabil nu mai vorbeam astăzi.”

Femeia a privit telefonul cu mâinile tremurânde.

— „Unde este?”

— „Încă în piață.”

Fără să mai spună nimic, femeia s-a întors.

A mers încet până la taraba bătrânei.

Tanti Maria a ridicat privirea.

— „Ce mai doriți?”

Femeia și-a plecat capul.

— „Să-mi cer iertare.”

— „Pentru ce?”

— „Pentru tot. Pentru că v-am jignit. Pentru că v-am distrus marfa. Pentru că am crezut că un om valorează cât pantofii pe care îi poartă.”

A scos portofelul și a pus câteva bancnote pe lădiță.

— „Vreau să vă plătesc toată marfa. Și lădița.”

Tanti Maria a împins banii înapoi.

— „Nu vreau banii dumneavoastră.”

Femeia a rămas surprinsă.

— „Atunci ce vreți?”

Bătrâna a privit-o în ochi.

— „Să nu mai faceți niciodată unui alt om ce mi-ați făcut mie.”

Femeia a început să plângă.

Polițistul privea în liniște.

Apoi Tanti Maria i-a spus:

— „Hai, maică. Ajută-mă să punem roșiile bune în lădiță. Poate mai vând câteva.”

Femeia s-a așezat lângă ea și a început să strângă roșiile.

De data aceasta, nimeni nu mai râdea.

Iar oamenii din piață au început să cumpere toate roșiile rămase, unul câte unul.

La final, Tanti Maria a plecat acasă cu lădița goală și cu banii pentru medicamente strânși. Dar polițistul avea să afle în acea seară un lucru despre bătrână care urma să schimbe complet povestea…