În clipa în care Elena a intrat, aerul din cameră s-a schimbat complet.
Nu a ridicat vocea, nu a grăbit pasul, dar prezența ei a fost suficientă ca toți să se retragă instinctiv. Polițistul a rămas lângă ușă, atent, iar administratorul privea când la mine, când la ceilalți.
— Bună seara, a spus ea simplu. Cred că trebuie să clarificăm situația.
Mariana a încercat să preia controlul.
— Nu știu cine sunteți, dar—
— Știți foarte bine, a întrerupt-o Elena. Reprezint interesele lui Andrei.
A scos documentele și le-a așezat calm pe masă.
— Nu există testament, aveți dreptate. Dar există un contract legal, semnat înainte de moartea lui. Prin acel document, toate bunurile au fost protejate și transferate în administrare.
Mihai a încercat să râdă, dar nu mai avea convingere.
— Nu e posibil…
— Ba este, a spus Elena. Și mai există un detaliu important.
A privit direct spre ei.
— Orice tentativă de a ocupa locuința sau de a lua bunuri fără drept… este ilegală.
Polițistul a făcut un pas înainte, confirmând fără cuvinte.
Camera a amuțit.
Florica a lăsat lucrurile din mână. Mihai a început să se uite în jur, de parcă căuta o ieșire.
Mariana nu mai avea replică.
Elena s-a apropiat de mine și a spus clar:
— Ana este singura persoană care are dreptul să rămână aici.
Apoi s-a întors spre ei.
— Va trebui să plecați.
De data aceasta, nimeni nu a mai protestat.
Au început să-și strângă lucrurile în liniște. Fără certuri. Fără explicații.
Doar pași grăbiți și uși de dulap deschise și închise.
Mariana a rămas ultima.
S-a uitat la mine, cu o privire încărcată de frustrare.
— Nu s-a terminat.
Am răspuns calm:
— S-a terminat atunci când l-ați lăsat singur.
Nu a mai spus nimic.
A plecat.
Ușa s-a închis încet, iar liniștea care a urmat nu mai era apăsătoare.
Era liniște adevărată.
Am rămas în mijlocul camerei și m-am apropiat de urna lui Andrei. Am atins-o ușor.
— Ai avut grijă de mine… am șoptit.
Elena s-a oprit lângă mine.
— A știut ce face.
Am zâmbit, cu lacrimi în ochi.
— A știut să fie om.
Am deschis geamul și am lăsat aerul rece să intre.
Am început să așez lucrurile, încet.
Nu mai era haos.
Nu mai era teamă.
Pentru prima dată, casa nu mai era un câmp de luptă.
Era un început.
Și de data asta, era doar al meu.