Agentul s-a uitat lung la femeia din fața lui, apoi a schițat un zâmbet ironic, convins că nimeni nu avea să-i stea împotrivă.
— Și tu cine ești să-mi spui mie ce să fac? a întrebat pe un ton batjocoritor. Vezi-ți de drum și nu te băga unde nu-ți fierbe oala.
Sara l-a privit calm, fără să facă un pas înapoi. În jurul lor, câțiva trecători încetiniseră deja și urmăreau scena cu atenție. Unii ridicaseră telefoanele și filmau.
— Mă privește, pentru că ceea ce faceți este ilegal, a răspuns ea liniștit. Uniforma nu vă dă dreptul să abuzați de oameni.
Polițistul a pufnit disprețuitor.
— Hai, doamnă, termină cu teatrul și lasă-ne să ne facem treaba.
Atunci Sara și-a deschis geanta și a scos o legitimație pe care a ridicat-o clar, astfel încât toți să o poată vedea.
— Căpitan Sara Ionescu, Inspectoratul General al Poliției Române.
În jur s-a făcut liniște instantaneu.
Agentul a clipit de câteva ori, iar aroganța i s-a topit într-o secundă. Colegii lui s-au uitat unul la altul fără să știe ce să spună. Mihai, taximetristul care până atunci tremurase de teamă, privea scena complet uluit.
— Doamnă căpitan… eu nu am știut… bâigui polițistul.
— Exact asta este problema, i-a răspuns Sara ferm. Ați ajuns să credeți că nimeni nu vă vede și că oamenii simpli nu au curaj să vorbească.
A luat imediat legătura prin stație cu superiorii și a cerut echipaj de control. În câteva minute, alte mașini de poliție au oprit lângă trotuar. Un comisar a coborât și a ascultat explicațiile tuturor, iar după ce a văzut imaginile filmate de martori, situația a devenit clară.
Sub privirile adunate pe marginea drumului, agentul a fost încătușat pentru abuz și fapte de corupție. Pentru prima dată, expresia lui nu mai arăta autoritate, ci teamă.
Mihai își ștergea ochii cu mâneca hainei, încercând să-și ascundă emoția.
— Nu știu cum să vă mulțumesc, doamnă… spuse el cu glas tremurat.
Sara i-a zâmbit discret și i-a pus o mână pe umăr.
— Nu mie trebuie să-mi mulțumești. Important este că ai avut curajul să spui adevărul. Mulți aleg să tacă și tocmai de aceea lucrurile continuă.
După ce situația s-a liniștit, ea s-a urcat din nou în taxi.
— Unde mergem acum? întrebă Mihai încă tulburat.
Sara și-a lăsat capul pe spate și a zâmbit pentru prima dată sincer în ziua aceea.
— Acasă. Mâine se căsătorește sora mea și vreau să ajung întreagă la nuntă.
Pe drum, Mihai conducea altfel decât înainte. Mai sigur, mai liniștit. Parcă povara pe care o purtase ani întregi dispăruse într-o singură după-amiază.
Când au ajuns la destinație, Sara i-a întins banii pentru cursă și încă ceva în plus.
— Pentru copiii tăi, îi spuse simplu.
Mihai a rămas pe loc câteva clipe, urmărind-o cum intră în curte. Nu o vedea doar ca pe un ofițer de poliție, ci ca pe un om care alesese să facă ceea ce era corect atunci când toți ceilalți întorceau privirea.
Iar în ziua următoare, în timp ce Sara dansa și râdea alături de familia ei, undeva prin oraș un taximetrist conducea cu sufletul mai ușor, convins că dreptatea nu dispăruse complet din lume.