Înainte ca ea să ajungă acasă, apartamentul devenise deja neîncăpător. Se auzeau pahare ciocnindu-se, râsete și conversații amestecate, însă Andrei părea complet desprins de toată agitația. Stătea retras lângă fereastră, ținând o ceașcă de cafea între palme și răspunzând mecanic celor care încercau să vorbească cu el.
Mama Alinei era entuziasmată. Aranja ultimele platouri și îi zâmbea recunoscătoare.
— Ai organizat totul atât de frumos… chiar o să fie impresionată.
El a aprobat scurt din cap, fără să spună nimic.
În realitate, seara nu avea nimic festiv pentru el.
Când ceasul a trecut puțin de ora opt, sunetul cheii răsucite în yală a făcut ca întreaga încăpere să amuțească pentru o clipă.
— A venit! a șoptit cineva emoționat.
Ușa s-a deschis larg, iar Alina a intrat grăbită, cu telefonul lipit de ureche.
— Vorbim mai târziu, dragule, acum am ajuns acasă…
Nu și-a terminat propoziția.
Toate luminile s-au aprins deodată, iar cei din sufragerie au strigat într-un glas:
— Surpriză!
Ea a încercat să zâmbească, însă expresia i s-a schimbat imediat când privirea i-a căzut asupra lui Andrei.
Nu părea fericit.
Nu părea nici măcar emoționat.
Doar o fixa în tăcere.
Și atunci a simțit că ceva era complet în neregulă.
— Ce se întâmplă? a întrebat ea nesigură.
Andrei s-a apropiat încet, fără grabă.
— Asta este surpriza, Alina.
Tonul lui calm a tăiat instant atmosfera veselă din cameră.
A băgat mâna în buzunar și a scos o cutie mică, elegantă. A deschis-o în fața tuturor.
Înăuntru se afla un ceas bărbătesc.
— L-am găsit aseară în dormitor, a spus el. Și sunt sigur că nu îmi aparține.
Mama Alinei s-a uitat nedumerită când la el, când la fiica ei.
În schimb, Alina își pierduse complet culoarea din obraji.
— Andrei… lasă-mă să explic…
El a clătinat încet din cap.
— Ai avut timp să explici.
Faptul că vorbea atât de liniștit o făcea să pară și mai vinovată. Nu era furios, nu țipa, nu încerca să o umilească. Tocmai de aceea, fiecare cuvânt lovea mai tare.
— Mi-ai spus că dormeai acasă.
În încăpere s-a lăsat o liniște apăsătoare.
— Problema este că eu eram deja acolo când ai spus asta.
Câteva persoane au schimbat priviri șocate. Adevărul devenea imposibil de ignorat.
Alina a încercat să se apropie de el, cu ochii plini de lacrimi, însă Andrei s-a retras un pas.
— Nu vreau scandal, a spus calm. Nu vreau explicații târzii și nici promisiuni pe care nu le mai cred.
A închis cutia și a lăsat-o pe masă.
— Pur și simplu refuz să mai trăiesc într-o relație construită pe minciuni.
Toți cei prezenți rămăseseră fără cuvinte.
Andrei și-a luat haina de pe scaun și s-a îndreptat spre ieșire. Nimeni nu a încercat să îl oprească.
Înainte să iasă, s-a întors pentru o ultimă privire.
— Decizia ai luat-o tu cu mult înainte de seara asta.
Apoi a deschis ușa și a plecat în întunericul rece de afară.
În urma lui nu au rămas țipete sau reproșuri, ci o tăcere grea, care spunea mai mult decât orice ceartă.
Coborând încet scările, Andrei a simțit pentru prima dată după luni întregi că povara din piept începea să dispară. Durerea exista încă, dar odată cu ea apăruse și liniștea pe care o pierduse demult.