Aerul dimineții o lovi pe Suzana ca o palmă rece, oprindu-i pentru o clipă respirația.
Bătrâna de la colțul străzii i-a făcut semn să se apropie, apoi și-a dus palma la gură, vorbind aproape în șoaptă, ca și cum zidurile ar fi putut trăda ceea ce spune.
— Să știi că nu ți-am zis degeaba ieri… noaptea trecută s-a întâmplat ceva ciudat. Cineva a stat mult în fața blocului tău.
Suzana a simțit cum i se taie genunchii.
— Cine…? a întrebat ea cu voce stinsă. Eu nu am probleme cu nimeni…
Bătrâna a clătinat încet din cap, cu o gravitate care făcea totul și mai apăsător.
— Era un bărbat. Îl mai văzusem prin zonă. Se plimbă fără rost, dar nu e un simplu trecător. Întreabă de femei singure, se oprește, privește… și a stat acolo, fix sub geamul tău, mai bine de o oră.
Suzana a înghițit în sec. Gândurile i-au fugit haotic, căutând o explicație. Singura care i-a venit a fost fostul soț, dar imediat a respins ideea. Era plecat din țară. Știa asta.
— Și de ce îmi spuneți abia acum? a șoptit ea.
Bătrâna a oftat greu.
— Pentru că aseară mi-a fost teamă. Mai mult pentru tine decât pentru mine.
Cuvintele au căzut greu, ca o confirmare că nu era doar o impresie, ci ceva real, neliniștitor.
Pentru prima dată după mult timp, Suzana a simțit că nu mai poate ignora frica. Dar nici nu mai putea fugi de ea.
După ce s-a despărțit de bătrână, a pornit fără țintă prin oraș. Bucureștiul își începea ziua în ritmul lui obișnuit: oameni grăbiți, miros de cafea, autobuze pline și zgomot continuu. Pentru ceilalți era o dimineață banală. Pentru ea, totul părea străin.
În cele din urmă, s-a oprit în fața unei secții de poliție. A stat câteva secunde în loc, apoi a intrat.
Un tânăr agent a ascultat-o fără s-o întrerupă. Suzana a povestit tot, de la început: bătrâna, bărbatul, blocul, senzația că era urmărită.
— O să verificăm imaginile de supraveghere, i-a spus calm polițistul. Nu sunteți prima persoană care semnalează un individ de genul ăsta.
Cuvintele nu au liniștit-o complet, dar i-au dat ceva ce nu mai avusese de mult: un punct de sprijin.
Seara, telefonul a sunat.
— Doamnă Suzana, vă rog să veniți la secție mâine dimineață, a spus aceeași voce.
Nu era alarmată, dar nici liniștită. Și tocmai asta a făcut-o să nu doarmă aproape deloc.
A doua zi, i-au arătat imaginile.
Un bărbat cu glugă apărea repetat în fața blocului ei. Se oprea, privea în sus, apoi se retrăgea de fiecare dată când trecea cineva. Nu părea întâmplător. Nu părea nici pierdut.
— L-am mai observat și în alte zone, a spus polițistul. Pare că urmărește un tipar.
Suzana a rămas fără aer pentru câteva secunde.
Dacă ar fi ieșit în acea noapte… dacă ar fi coborât… dacă ar fi deschis ușa la momentul nepotrivit…
Gândul a fost suficient cât să-i înghețe sângele.
— Vă recomand să evitați zona o perioadă și să ne anunțați imediat dacă observați ceva, a adăugat agentul.
Suzana a încuviințat mecanic. În interiorul ei, frica începuse să se transforme în altceva — o luciditate rece, tăioasă.
Nu mai era doar o femeie obosită de viață.
Era cineva care tocmai înțelesese cât de aproape fusese de pericol.
A doua zi, s-a întors la bătrână.
S-a așezat în fața ei și i-a prins mâna cu ambele palme.
— M-ați salvat, a spus încet.
Bătrâna a zâmbit slab, cu o liniște aproape blândă.
— Eu doar am văzut și am spus. Restul a făcut Dumnezeu.
Suzana a scos câțiva bani din portofel și i-a lăsat lângă cana veche de pe masă.
— Nu e plată. E recunoștință.
Bătrâna a vrut să refuze, dar Suzana i-a strâns mâna mai tare.
Când a plecat, nu mai simțea aceeași greutate în piept.
Frica nu dispăruse complet.
Dar pentru prima dată, nu mai era singură în ea.