PARTEA A 2-A – DEZNODĂMÂNTUL
Cei trei au fost ținuți în secție până când și-au mai revenit din starea de ebrietate. La început, încercaseră să facă pe durii.
— „Știți voi cine suntem noi?”
Dar, după câteva ore, întrebarea nu mai avea nicio putere.
Unul dintre polițiști i-a chemat pe rând și le-a arătat imaginile surprinse de camera de bord a taxiului. Se vedea clar cum fumau în mașină, cum loveau banchetele și cum îl jigneau pe nea Vasile.
Când au văzut imaginile, unul dintre ei a lăsat capul în jos.
— Domnule… ne pare rău.
Nea Vasile, care aștepta pe hol, s-a uitat la el fără să spună nimic.
— Pentru ce vă pare rău? a întrebat calm.
Tânărul a înghițit în sec.
— Pentru tot. Am exagerat. Vă plătim curățarea, vă plătim cursa… tot.
Nea Vasile a oftat.
— Banii nu sunt problema, băiete. Mașina se curăță. Scaunul se spală. Dar respectul, odată pierdut, nu se cumpără cu bani.
Apoi s-a întors să plece.
Dar, înainte să ajungă la ușă, unul dintre polițiști l-a oprit.
— Domnule Vasile, mai avem ceva să vă spunem.
Șoferul s-a întors.
— Unul dintre băieții ăștia este fiul unui om pe care îl cunoașteți foarte bine.
Nea Vasile a zâmbit amar.
— Nu cunosc oameni de bani. Eu sunt doar taximetrist.
Polițistul a rostit numele.
Nea Vasile a încremenit.
Era fiul patronului firmei la care lucrase aproape 20 de ani.
Omul care îl ajutase cândva să-și cumpere prima mașină.
Nea Vasile nu a spus nimic. A plecat acasă în liniște.
A doua zi dimineață, când tocmai își făcea cafeaua, telefonul a sunat.
Era patronul.
— Vasile, am aflat ce s-a întâmplat. Îmi pare sincer rău pentru ce a făcut băiatul meu.
— Nu trebuie să vă cereți scuze pentru el, domnule. Copiii trebuie să învețe singuri ce înseamnă respectul.
La celălalt capăt al telefonului s-a făcut liniște.
— Vasile… tocmai de aceea te sun. Vreau să te rog să vii la firmă.
Când a ajuns, patronul îl aștepta în fața biroului.
— Am decis să-i dau fiului meu o lecție pe care banii mei nu i-au putut-o da până acum.
Apoi i-a întins lui Vasile un plic.
— Nu este o recompensă. Este plata pentru toate orele suplimentare pe care nu le-ai cerut niciodată.
Vasile a refuzat.
— Nu pot primi asta.
Patronul a zâmbit.
— Atunci consider-o un cadou pentru omul care, într-o singură noapte, i-a arătat fiului meu cât de ușor poate deveni un om mic atunci când crede că banii îl fac mare.
Vasile a acceptat în cele din urmă.
Dar povestea nu s-a terminat acolo.
Câteva săptămâni mai târziu, cei trei tineri au revenit la aceeași secție de poliție.
De data aceasta nu mai erau beți și nici gălăgioși.
Au venit împreună cu părinții lor și au cerut să-l întâlnească pe nea Vasile.
Când l-au văzut, unul dintre ei și-a scos șapca și a spus:
— Ne pare rău, domnule Vasile. Atunci am crezut că dacă avem bani, putem trata oamenii cum vrem. Ne-a trebuit o noapte ca să înțelegem că ne-am înșelat.
Vasile i-a privit câteva secunde.
Apoi le-a spus doar atât:
— Să nu vă fie rușine că ați greșit. Să vă fie rușine dacă, după ce ați înțeles că ați greșit, continuați să faceți la fel.
Cei trei au dat din cap.
Nea Vasile s-a urcat în taxi și a pornit motorul.
În oglinda retrovizoare, i-a văzut cum rămâneau în urmă, tăcuți.
Și pentru prima dată după mult timp, a zâmbit.
Pentru că în noaptea aceea nu câștigase bani.
Câștigase ceva mult mai important:
respectul pe care nimeni nu i-l putea lua.
Iar cei trei tineri au învățat o lecție pe care banii părinților lor nu reușiseră să le-o ofere:
Nu contează cât de scump este costumul pe care îl porți. Contează cât respect ai pentru omul care muncește ca să-și câștige pâinea.