PARTEA 2
Ambulanța dispăruse deja după curba din Valea Prahovei, iar traficul începuse încet să se miște.
Doar tânărul din decapotabilă rămăsese în urmă.
Stătea lângă mașina împinsă în șanț, luminată de farurile celorlalte autoturisme, și privea în bezna pădurii după cheile pe care nu le mai putea găsi.
— Nu se poate… Mașina asta costă cât un apartament!
Șoferul de TIR îl privea de la câțiva metri.
— Mașina ta poate fi recuperată. Omul din ambulanță nu știm dacă putea fi.
Tânărul a scos telefonul și a sunat la Poliție.
— Mi-au distrus mașina! Mi-au aruncat cheile în pădure! Vreau să fac plângere!
Unul dintre șoferii care văzuseră scena a intervenit:
— Spune-le și de ce ai blocat ambulanța.
Tânărul a tăcut.
Câteva minute mai târziu au apărut polițiștii.
Au ascultat martorii, au verificat imaginile filmate de mai mulți șoferi și au cerut să vadă înregistrarea de pe camera ambulanței.
Pe filmare se vedea clar cum ambulanța încerca să treacă, iar decapotabilul rămânea intenționat pe mijlocul drumului.
Un agent l-a întrebat:
— Ați auzit sirena?
— Da.
— Știați că este o ambulanță?
— Da.
— Și ați refuzat să eliberați drumul?
Tânărul a privit în jos.
— Eram blocat de trei ore…
Agentul a răspuns calm:
— Și ceilalți erau.
Apoi a venit o veste care l-a făcut să-și piardă complet aroganța.
— Știți unde mergea ambulanța?
— Nu.
— La un accident. Un copil fusese grav rănit.
Tânărul a ridicat privirea.
— Copil?
— Da. Iar echipajul avea nevoie de fiecare minut.
Pentru prima dată în acea noapte, bărbatul nu a mai avut nimic de spus.
Dar surpriza abia atunci urma.
Telefonul șoferului de TIR a sunat.
Era dispecerul.
— Ai auzit?
— Ce?
— Ambulanța a ajuns la spital.
Șoferul a răsuflat ușurat.
— Și copilul?
— Medicii au intrat direct cu el în operație.
TIR-istul a închis ochii pentru câteva secunde.
Apoi s-a întors către tânărul din decapotabilă.
— Vezi? Pentru asta trebuia să faci loc.
Bărbatul a privit asfaltul.
— Eu… n-am știut.
— Tocmai asta e problema. Nu trebuie să știi cine e în ambulanță ca să-i faci loc.
A urmat o liniște apăsătoare.
După aproape o oră, o platformă a sosit pentru mașina sport.
Tânărul s-a apropiat de TIR-ist.
— Domnule…
Bărbatul s-a întors.
— Da?
— Am greșit.
TIR-istul nu a zâmbit.
— Știu.
— Dar… de ce ai aruncat cheile?
Șoferul a privit spre pădure.
— Pentru că în secunda aia eram mai preocupat să fac loc ambulanței decât să-ți protejez mașina.
Apoi a adăugat:
— Data viitoare, protejează tu viața cuiva înainte să-ți protejezi orgoliul.
Tânărul a rămas nemișcat.
Când platforma a plecat cu bolidul, el a rămas singur lângă drum, privind coloana de mașini care se pusese din nou în mișcare.
Înainte să urce într-un taxi, telefonul i-a vibrat.
Era un mesaj de la polițist:
„Copilul a ieșit din operație. Medicii spun că fiecare minut a contat.”
Tânărul a recitit mesajul de trei ori.
Apoi și-a băgat telefonul în buzunar și a privit lung spre drumul pe care dispăruse ambulanța.
În noaptea aceea a pierdut o mașină avariată, niște chei și o sumă uriașă de bani.
Dar a câștigat o lecție pe care n-o va uita niciodată:
Când auzi o sirenă, nu contează cât ai stat tu în trafic. Nu contează cât de scumpă este mașina ta și nici cât de important te crezi. În ambulanță se află cineva care poate avea nevoie de acele câteva secunde mai mult decât ai tu nevoie să ajungi acasă.
Iar a doua zi, când și-a recuperat mașina, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și pună în torpedou un mesaj simplu:
„Fă loc. Poate cineva luptă pentru viață.”