Partea 2 – Adevărul din spatele căsătoriei

Mihai nu a dormit în acea noapte.

A doua dimineață, a găsit-o pe Ana în grădină, exact acolo unde o văzuse pentru prima dată cu ani în urmă.

— Vreau adevărul.

Ana a continuat să taie câteva ramuri uscate.

— Despre ce?

— Despre tine.

Femeia a lăsat foarfeca jos.

— Bine.

A intrat în casă și s-a întors cu un dosar vechi.

L-a pus în fața lui.

— Deschideți-l.

Înăuntru se aflau acte, fotografii și mai multe scrisori.

Mihai a început să citească.

Apoi a rămas nemișcat.

Cu aproape douăzeci de ani în urmă, tatăl Anei lucrase pentru compania lui Mihai. Fusese unul dintre oamenii care construiseră primele proiecte importante ale firmei.

Dar dispăruse din companie după ce descoperise nereguli financiare.

Mihai și-a amintit imediat.

— Tatăl tău era Constantin?

Ana a dat din cap.

— Da.

— Dar el a plecat din firmă…

— Nu a plecat de bunăvoie.

Mihai a simțit un nod în stomac.

Ana i-a arătat documentele.

În urmă cu aproape douăzeci de ani, tatăl ei descoperise că unul dintre partenerii companiei deturna bani și falsifica documente. Încercase să vorbească cu Mihai, dar înainte să o facă, fusese concediat și amenințat.

Ana păstrase toate dovezile.

— De ce ai tăcut atât timp?

— Pentru că nu aveam cum să lupt cu dumneavoastră. Nu atunci.

Mihai a ridicat privirea.

— Și acum?

— Acum nu mai vreau bani.

Ana i-a întins ultimul document.

Era o declarație prin care transfera întreaga sumă primită de la Mihai într-un fond pentru angajații concediați abuziv și familiile lor.

— De asta te-ai căsătorit cu mine?

— Nu.

Mihai a rămas tăcut.

— Atunci de ce?

Ana l-a privit pentru prima dată fără răceală.

— Pentru că voiam să vă cunosc omul din spatele banilor. Și am vrut să vă dau o șansă să vă amintiți cine erați înainte să deveniți atât de preocupat să demonstrați tuturor că sunteți invincibil.

Cuvintele au fost mai dureroase decât orice acuzație.

În acea clipă, Mihai și-a amintit de Elena.

De aceeași frază pe care i-o spusese cu luni înainte de divorț: că el credea că totul se poate cumpăra.

Ana nu știa, însă, că Elena îi lăsase lui Mihai o scrisoare cu o zi înainte de nuntă.

Mihai a găsit-o abia atunci.

„Dacă într-o zi vei întâlni un om care nu vrea nimic de la tine, să nu-l tratezi ca pe ceilalți. Poate fi ultima ta șansă să afli ce valorezi fără averea ta.”

Mihai a citit rândurile de două ori.

Apoi a mers în grădină.

Ana era acolo.

— Îmi pare rău.

Ea nu a răspuns imediat.

— Pentru ce?

— Pentru că te-am considerat o femeie pe care o pot cumpăra.

Ana l-a privit câteva secunde.

— Și acum?

Mihai a zâmbit trist.

— Acum știu că am fost cel mai sărac om din casa asta, deși aveam tot ce puteam cumpăra.

Ana nu i-a promis că îl va ierta.

Dar nici nu a plecat.

Pentru prima dată, Mihai nu mai încerca să impresioneze pe nimeni.

Nici pe Elena.

Nici pe prietenii lui.

Nici măcar pe Ana.

Iar căsnicia începută ca o răzbunare împotriva fostei soții s-a transformat, încet, în lecția pe care Mihai nu și-o permisese niciodată: un om poate cumpăra o casă, o mașină sau chiar aparența unei fericiri, dar nu poate cumpăra respectul celui pe care l-a rănit.