Partea 2 – Planul început cu ani înainte

Am ținut fotografia în mână și nu reușeam să-mi iau ochii de la ea.

Era făcută cu aproape nouă ani în urmă.

În imagine eram eu, Cristina și o altă persoană pe care o recunoșteam imediat.

Tatăl meu.

Am ridicat privirea spre Anton.

— De ce apare tata aici?

Anton a tăcut.

— Spune-mi!

A scos din valiză un alt dosar.

— Pentru că asta este partea pe care nici eu nu am înțeles-o până când am găsit toate documentele.

Am deschis dosarul.

Erau copii după contracte, fotografii și câteva scrisori.

Pe măsură ce citeam, începeam să înțeleg.

Cu ani înainte, tatăl meu avusese o dispută importantă cu familia Cristinei în legătură cu o proprietate.

Cristina aflase despre conflict.

Și, în loc să se îndepărteze, se apropiase și mai mult de mine.

La început, totul păruse întâmplător.

Prietenia.

Vizitele.

Ajutorul.

Încrederea.

Dar unele dintre fotografiile găsite de Anton demonstrau că ea începuse să-mi urmărească viața și să adune informații despre familia mea cu mult înainte să existe vreo problemă între mine și Anton.

— De ce nu mi-a spus nimeni?

— Probabil pentru că tatăl tău încerca să rezolve problema fără să te implice.

Am continuat să citesc.

Apoi am găsit un document care mi-a schimbat complet perspectiva.

Cristina aflase că eu urma să moștenesc o proprietate importantă după moartea tatălui meu.

Și, de atunci, începuse să construiască metodic o apropiere de mine.

Nu voia doar să-mi fie prietenă.

Voia să știe tot.

Cine eram.

Pe cine iubeam.

Ce aveam.

Ce mă putea răni.

Iar Anton fusese, în cele din urmă, cea mai eficientă armă.

— Deci nu s-a îndrăgostit de el?

Anton a clătinat din cap.

— Cred că a început să se apropie de mine după ce a aflat anumite lucruri despre tine.

— Și tu?

A coborât privirea.

— Eu am fost prost.

Pentru prima dată, nu am mai simțit furie.

Doar dezgust și tristețe.

Anton îmi distrusese căsnicia.

Cristina îmi distrusese încrederea.

Dar acum înțelegeam ceva și mai dureros:

eu nu fusesem niciodată doar prietena ei. Fusesem ținta ei.

În cutia metalică am găsit ultimul indiciu.

Un carnețel mic.

Pe prima pagină scria:

„Planul Eliza.”

Paginile erau pline de date.

Ziua în care mă certasem cu Anton.

Ziua în care îmi spusese că este nemulțumit.

Ziua în care Cristina îl invitase pentru prima dată singur la ea.

Și apoi o ultimă notiță:

„După ce divorțează, Eliza va rămâne singură.”

Am închis carnețelul.

Anton m-a privit.

— Îmi pare rău.

M-am uitat la el.

— Regretul tău nu poate șterge ce ai făcut.

— Știu.

— Și nu vreau să te întorci.

A dat din cap.

— Am înțeles.

A luat valiza.

Înainte să plece, s-a oprit.

— Eliza…

— Da?

— Cristina nu s-a oprit la tine.

Am simțit un fior.

— Ce înseamnă asta?

Anton a scos din buzunar o ultimă fotografie.

Era cu Cristina.

Dar de data aceasta nu era singură.

Lângă ea se afla un bărbat pe care îl recunoșteam.

Era fratele meu.

Pe spatele fotografiei era trecută o dată recentă.

Anton a spus încet:

— Cred că după ce a terminat cu tine, urma să înceapă următoarea etapă.

Am privit fotografia.

Și atunci am realizat că povestea mea cu Cristina nu se terminase odată cu divorțul.

Poate că, de fapt, abia acum descopeream adevăratul motiv pentru care intrase în viața mea.