Partea 2

Chelnerul s-a așezat lângă noi și a ținut fotografia între degete.

— Mama dumneavoastră venea aici înainte să se îmbolnăvească atât de grav. Dar nu venea pentru mâncare.

Am rămas fără glas.

— Atunci pentru ce?

Bărbatul mi-a spus că, ani la rând, Mariana obișnuia să vină într-o anumită zi a săptămânii și să lase un plic. Nu era niciodată foarte mare, dar conținea bani pe care îi strânsese cu grijă.

— Cui îi dădea? am întrebat.

El a privit spre ușa restaurantului.

— Uneori mie. Alteori altcuiva. Dar mereu cu aceeași rugăminte: să nu-i spuneți fiicei ei.

Am simțit că îmi amorțesc mâinile.

Mama îmi ascunsese ceva.

Dar nu înțelegeam de ce.

Chelnerul a continuat:

— În perioada în care a început tratamentul, a renunțat la multe lucruri pentru a continua să ajute o familie.

Daniela a oftat nervos.

— Și ce legătură are asta cu nota mea?

Bărbatul s-a întors spre ea.

— Mai multă decât credeți.

Apoi a scos din buzunar un alt plic.

Pe el era scris numele meu.

Am simțit un nod în gât.

— Mama dumneavoastră mi-a spus să vi-l dau doar după ce ea nu mai este.

Am luat plicul.

Pe spate era scris de mâna mamei:

„Pentru fiica mea. Când va fi pregătită să afle adevărul.”

Mi-au tremurat degetele când l-am deschis.

Înăuntru era o singură foaie.

Am început să citesc.

Primele rânduri m-au făcut să ridic imediat privirea spre chelner.

— Cine este femeia despre care vorbește aici?

Bărbatul a rămas tăcut.

Apoi mi-a spus un nume pe care nu-l mai auzisem niciodată.

Daniela a pălit.

Pentru prima dată în acea seară, ea părea să știe exact despre cine era vorba.

M-am întors spre ea.

— Daniela… de ce recunoști numele?

Ea nu a răspuns.

Chelnerul a pus fotografia înapoi pe masă.

— Pentru că mama dumneavoastră nu a ajutat acea familie întâmplător.

A făcut o pauză.

— Și pentru că banii pe care i-ați moștenit nu reprezintă tot ce v-a lăsat.

În acel moment, Radu s-a ridicat.

— Ce vrei să spui?

Chelnerul a privit spre mine.

— Casa, economiile și moștenirea sunt doar partea pe care ați văzut-o.

Apoi a scos încă un document.

— Există ceva ce Mariana a pregătit cu puțin timp înainte să moară. Și dacă îl citiți, veți înțelege de ce nu voia ca nimeni din familie să știe.

Am desfăcut documentul.

Primul rând m-a făcut să încremenesc.

Mama scrisese:

„Dacă Daniela află vreodată unde au ajuns banii mei, să nu o credeți.”

Daniela s-a ridicat brusc de la masă.

— Ajunge!

Atunci am înțeles că povestea nu era despre o notă de restaurant.

Era despre un secret pe care mama îl protejase până în ultima clipă.