Privirile noastre s-au încrucișat pentru o clipă scurtă, aproape invizibilă. Pe chipul lui s-a desenat mai întâi nedumerirea. Apoi o umbră de neliniște. Și, imediat după, acel zâmbet rigid, învățat, pe care îl folosea când voia să pară că deține controlul. Ioana a observat schimbul de priviri. Și-a tras mâna ușor înapoi, dar Andrei a … Read more
Flora a rămas nemișcată câteva clipe, sprijinită cu palma pe podeaua rece, fără să îndrăznească să se ridice. Îi simțea inima în urechi, ca un zgomot continuu care îi acoperea orice alt gând. Desenul nu era întâmplător. Era prea precis, prea atent trasat pentru a fi doar o zgârietură veche. Un cerc care închidea o … Read more
Inima îmi bătea atât de tare încât aveam impresia că îmi urcă în gât. Andrei nu trebuia să fie acolo. Îi spusesei clar că ieși doar până la magazin. Faptul că acum trecea încet prin parcare, căutându-mă cu privirea, mi-a spus imediat adevărul: nu era îngrijorare. Era supraveghere. Telefonul a vibrat din nou. „Sunt aproape,” … Read more
Toată curtea a amuțit într-o clipă. Muzica încă mai curgea slab din difuzoare, dar părea departe, ca și cum aparținea altui moment, altei vieți. În jurul meu se auzeau doar respirații tăiate și fragmente de șoapte speriate. Andrei s-a încruntat, uitându-se la paramedici fără să înțeleagă. — De ce poliție? A alunecat, atât. Femeia de … Read more
Andrei Dumitrescu și-a revenit complet abia spre mijlocul zilei. Febra îi cedase, dar privirea îi era încă grea, fixată asupra Mariei, ca și cum încerca să înțeleagă cine era cu adevărat femeia din fața lui. — Tu m-ai scos de sub cal? a întrebat el cu voce joasă, răgușită. Maria a încuviințat. — Dacă nu … Read more
A rămas câteva clipe fără să spună nimic, studiindu-mă, apoi și-a întors privirea spre mine. Nu părea să-i fie milă. Mai degrabă era intrigat. Și ceva în plus, greu de pus în cuvinte. — Aici locuiești? a întrebat liniștit. — Da. Nu e cine știe ce, dar e locul meu. Am deschis portiera fără să … Read more
Băiatul și-a umplut pieptul cu aer, de parcă se pregătea pentru un salt în necunoscut. „Mă numesc Vlad”, a spus el, cu un efort vizibil. „Andrei… a fost tatăl meu.” Cuvântul acela a căzut greu peste mine, mai apăsător decât toate vorbele de consolare auzite până atunci. Tatăl meu. Mi s-a înmuiat corpul și m-am … Read more
În container nu se afla nimic din ce își imaginase—nici bunuri ascunse, nici resturi de marfă, nici vreo captură rătăcită. Domnea o tăcere apăsătoare. O tăcere care parcă apăsa pe piept. Apoi, din beznă, s-a strecurat un zgomot abia perceptibil. Un scâncet. Mihai s-a retras instinctiv un pas, cu pulsul accelerat. Vântul lovea tabla containerului, … Read more
Bătaia în ușă a venit brusc, fără ezitare, ca o sentință. Mihai s-a oprit din vorbit și a ridicat privirea. — Cine mai e la ora asta? a mormăit el, iritat. Femeia de lângă el a închis telefonul și a dat din umeri. — Vezi tu. El a mers lent spre ușă, convins că e … Read more
M-am oprit în mijlocul camerei, cu farfuria încă fierbinte în mâini. Pentru câteva clipe am privit masa: Andrei, mama lui, sora lui, toți așteptând să continui ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat vreodată. Aerul mirosea a friptură, dar în mine se strânsese altceva. Am lăsat farfuria jos, cu grijă, fără grabă. Am tras … Read more