Am observat imediat că Sofia era neliniștită. Stătea pe bancheta din spate și își frământa mâinile, de parcă încerca să-și facă curaj să spună ceva important.
— Ce ai auzit? am întrebat-o, încercând să rămân calm.
Fetița și-a ridicat privirea spre mine și a vorbit aproape în șoaptă.
— Bunica vorbea cu cineva înainte să plece… cred că la telefon. Nu am înțeles tot, dar părea speriată.
Am rămas câteva secunde fără reacție, apoi am pornit mașina și am ieșit din parcare fără o direcție clară.
— Ce anume ți-a atras atenția?
Sofia a inspirat adânc.
— Spunea ceva despre niște bani și că totul trebuie să pară normal, ca nimeni să nu-și dea seama.
Un sentiment apăsător mi s-a instalat instantaneu în stomac.
— Poate ai înțeles greșit, am încercat eu să spun, deși nici eu nu mai credeam asta.
Ea a clătinat imediat din cap.
— Nu. Și a mai spus că tu ești important pentru plan.
Cuvintele ei mi-au răsunat în minte în timp ce conduceam mecanic pe străzile aproape goale. Încercam să găsesc o explicație logică. Maria îmi fusese alături mai bine de trei decenii. Construisem o viață împreună, trecuserăm prin momente grele și niciodată nu-mi imaginasem că aș putea să mă îndoiesc de ea.
Dar comportamentul ei din acea zi fusese diferit. Rece. Grăbit. De parcă ascundea ceva.
— Mi-a fost teamă să-ți spun, a murmurat Sofia.
Am tras pe dreapta lângă o stație de carburant și am rămas tăcut câteva clipe, încercând să-mi pun ordine în gânduri.
Dintr-un impuls, am scos telefonul și am deschis aplicația băncii.
În secunda următoare, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare.
Economiile dispăruseră aproape complet.
Din tot ce strânsesem în ani de muncă mai rămăseseră doar câteva sute de lei. Restul fusese transferat în mai multe conturi necunoscute, în tranzacții făcute recent.
Toate aprobate de pe contul meu.
Am simțit cum îmi tremură mâinile.
— Ce s-a întâmplat? a întrebat Sofia speriată.
Am privit-o și mi-am dat seama că nu avea rost să ascund adevărul.
— Cineva ne-a luat banii.
— Bunica?
Nu am reușit să-i răspund.
În acel moment, telefonul a vibrat.
Un mesaj de la Maria.
„Mai bine să nu te întorci acasă.”
Am deschis imediat conversația.
„Totul este deja pregătit. Nu complica lucrurile.”
Atunci am înțeles.
Discuțiile misterioase, plecarea ei grăbită, lipsa banilor — nimic nu fusese întâmplător. Nu era vorba despre o decizie luată pe moment. Totul fusese planificat din timp.
Iar eu nici măcar nu observasem.
Am pornit din nou motorul.
— Pune-ți centura, i-am spus Sofiei.
— Unde mergem?
Am strâns volanul și am răspuns fără să mai ezit:
— La poliție.
Drumul a fost apăsător, însă pentru prima dată după mult timp nu mai voiam să ignor semnele evidente. Nu mai era vorba doar despre mine și despre trădare.
Era vorba despre siguranța Sofiei și despre adevărul pe care trebuia să-l aflu până la capăt.
Două zile mai târziu, autoritățile au găsit-o pe Maria chiar înainte să urce într-un avion spre altă țară. Încercase să dispară după ce golise conturile și pregătise vânzarea casei fără știrea mea.
Dar planul ei a avut o slăbiciune pe care nu a luat-o în calcul.
Curajul unei fetițe care a ales să vorbească.
Și hotărârea unui om care, după ani întregi de tăcere și compromisuri, a decis în sfârșit să înfrunte realitatea.