Când a intrat în dormitor, Gabi a simțit imediat că ceva nu era în regulă.
Apartamentul era prea liniștit. Aerul părea greu, iar lumina dimineții cădea rece peste patul unde Eva stătea întinsă fără să se miște.
Pentru o clipă, a rămas blocat în ușă.
— Eva…?
Vocea îi tremura.
Femeia nu a reacționat.
S-a apropiat cu pași nesiguri, simțind cum îi amorțesc mâinile. Părul ei era împrăștiat pe pernă, iar chipul părea ciudat de liniștit. Prea liniștit.
I-a atins mâna.
Rece.
Un val de panică i-a urcat instant în piept.
Cu respirația tăiată, și-a dus degetele spre gâtul ei, încercând disperat să simtă un puls. Nimic.
— Nu… nu…
S-a retras un pas, alb la față.
Atunci a observat plicul de pe noptieră.
Pe el era scris simplu: „Pentru Gabi.”
L-a desfăcut cu mâinile tremurând.
Prima propoziție l-a făcut să înghețe.
„Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai ajuns prea târziu ca să mai repari ceva.”
Gabi a simțit cum stomacul i se strânge.
A continuat să citească, din ce în ce mai greu.
„Știu despre minciuni. Despre femeia aceea. Despre toate serile în care ai fost absent chiar și atunci când erai lângă mine.”
Lacrimile au început să-i curgă fără să le mai poată controla.
„Ani întregi am încercat să păstrez familia asta întreagă. Am tăcut, am iertat și m-am convins că poate într-o zi o să mă privești din nou ca la început. Dar m-am pierdut încercând să nu te pierd pe tine.”
Gabi s-a așezat pe marginea patului, incapabil să mai respire normal.
Abia atunci a observat flaconul gol de somnifere de pe noptieră.
Cu inima bubuindu-i în piept, s-a apropiat din nou de Eva și a rămas nemișcat când i-a văzut pieptul ridicându-se foarte ușor.
Respira.
Slab.
Dar respira.
A închis ochii pentru o secundă, copleșit de ușurare și teamă în același timp.
A revenit la scrisoare.
„Nu vreau să mor, Gabi. Vreau doar să dispar din viața în care am ajuns să nu mai exist pentru nimeni. Când mă voi ridica din patul acesta, voi pleca.”
Ultimele rânduri i-au sfâșiat orice urmă de apărare:
„Nu te urăsc pentru ce ai făcut. Dar am învățat că uneori iubirea se termină înainte ca oamenii să aibă curajul să recunoască.”
Gabi a rămas mult timp nemișcat, cu hârtia strânsă în mâini.
În apartament se auzea doar zgomotul tramvaielor de afară și respirația lentă a Evei.
În dimineața aceea a înțeles ceva ce refuzase ani întregi să vadă:
nu pierduse doar o căsnicie.
Pierduse omul care îi fusese alături atunci când nu avea nimic.
Câteva ore mai târziu, Eva nu mai era în apartament.
Dulapul ei era aproape gol. Pe masa din bucătărie rămăseseră cheile și verigheta.
Atât.
Telefonul lui a vibrat atunci.
Un mesaj de la Lili.
Gabi a privit ecranul câteva secunde, apoi l-a întors cu fața în jos.
Pentru prima dată după foarte mult timp, liniștea din casă nu mai părea confortabilă.
Părea pedeapsa unui om care realizase adevărul doar după ce a rămas singur cu el.