Cătălina simțea că nu mai poate respira în timp ce doctorul privea monitorul fără să spună nimic.
— S-a întâmplat ceva rău? — a întrebat ea cu voce tremurată.
Medicul a rămas câteva secunde concentrat asupra imaginilor, apoi a întors ecranul către ea.
— Rezultatul este… neașteptat.
Femeia și-a strâns mâinile în poală.
— Vă rog, spuneți-mi adevărul. E ceva grav?
Doctorul a clătinat încet din cap.
— Nu este ceea ce credeți.
Pentru o clipă, Cătălina a simțit că poate respira din nou. Dar expresia medicului încă părea prea serioasă.
El și-a dres glasul.
— Sunteți însărcinată.
Ea a clipit de câteva ori, convinsă că nu auzise bine.
Apoi a râs scurt, mai degrabă din șoc.
— Nu… nu are cum. Mi s-a spus ani întregi că nu pot avea copii.
Doctorul a zâmbit ușor.
— Se pare că natura a avut alte planuri.
A apăsat câteva butoane și a mărit imaginea de pe monitor.
— Și mai este ceva.
Pe ecran se distingeau clar două forme mici.
— Veți avea gemeni.
Lumea parcă s-a oprit în loc.
Cătălina îl privea fără să poată scoate un cuvânt. Simțea că amețește.
— Nu… sigur este o greșeală…
— Nu este nicio greșeală — a răspuns calm doctorul. — Sunt în meseria asta de foarte mulți ani. Este o sarcină gemelară perfect vizibilă.
Ochii i s-au umplut imediat de lacrimi.
Toți anii în care sperase și apoi renunțase îi treceau acum prin minte.
Consultații.
Analize.
Răspunsuri reci.
Întrebările dureroase ale rudelor la fiecare sărbătoare.
Și toate momentele în care încercase să zâmbească prefăcându-se că nu o doare.
— Dar atunci… de ce m-ați întrebat câți parteneri am avut?
Doctorul a zâmbit jenat.
— Pentru că o sarcină naturală după atâția ani este extrem de rară. Inițial am crezut că poate există o eroare sau un tratament făcut în altă clinică.
Cătălina și-a dus mâinile la față și a început să plângă.
Nu din teamă.
Ci dintr-o fericire pe care aproape uitase că o poate simți.
Doctorul i-a întins un șervețel.
— Felicitări. Aveți aproximativ trei luni de sarcină.
Trei luni.
Ea și Mihai urmau să devină părinți fără să fi bănuit măcar.
A ieșit din clinică ținând ecografia lipită de piept. A rămas câteva minute pe trotuar, încercând să înțeleagă că totul era real.
Apoi și-a sunat soțul.
Mihai a răspuns imediat, iar în fundal se auzeau râsete și apă curgând.
— Ei? Ce-au zis doctorii?
Cătălina nu a reușit să vorbească din prima.
— Mihai…
— Ce este? Mă sperii.
Ea a început să râdă printre lacrimi.
— O să fii tată.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Poftim?
— Și încă de doi.
S-a auzit ceva scăpat în apă și niște voci agitate în fundal.
— Cătă, vorbești serios?!
— Da.
Mihai a început să plângă fără să se mai ascundă.
Ea nu îl auzise niciodată plângând.
— Vin imediat! Plec acum!
— Dar pescuitul?
— Să rămână baltă! Eu am copii!
Cătălina a izbucnit iar în râs.
Când Mihai a ajuns la clinică, a coborât aproape alergând din mașină și a strâns-o în brațe chiar în mijlocul parcării.
Nu îl interesa cine îi privea.
— Noi chiar vom avea o familie? — a șoptit el emoționat.
Ea a dat din cap printre lacrimi.
Mihai s-a aplecat și și-a lipit fruntea de burta ei, ca și cum încerca deja să își simtă copiii aproape.
În acel moment, după ani întregi de așteptare și suferință, golul pe care îl purtaseră amândoi în suflet a început, în sfârșit, să dispară.
Pentru că viața le oferea exact ceea ce crezuseră că nu vor avea niciodată: șansa de a deveni părinți.