Am intrat din nou în salon fără să grăbesc pașii.
Muzica curgea în continuare, paharele se ridicau, râsetele se amestecau cu sunetul tacâmurilor. Pentru toți ceilalți, seara era perfectă. Doar Bianca venea în urma mea, încordată, cu privirea fixată pe mine, ca și cum încerca să înțeleagă dacă realitatea tocmai se schimbase.
Andrei m-a observat imediat.
— Elena… ce s-a întâmplat?
Vocea lui era joasă, dar tensionată.
L-am privit câteva secunde. Avea același costum elegant, aceeași aparență impecabilă, dar ceva din el nu mai semăna cu băiatul pe care îl știam.
— Trebuie să vorbim, i-am spus simplu.
Bianca s-a interpus rapid, agățându-se de brațul lui.
— Nu e nimic, iubire. Sora ta a făcut o scenă.
Am zâmbit scurt, fără urmă de căldură.
— Nu eu am făcut scena.
Andrei s-a uitat când la mine, când la ea.
— Ce se întâmplă, de fapt?
Bianca a ridicat din umeri, teatral.
— Exagerează. S-a supărat pentru niște glume.
Dar era genul de „glumă” care nu mai avea haz nici măcar pentru ea.
Am scos telefonul și i-am întins lui Andrei o fotografie.
Factura.
Cu antetul firmei mele.
El a clipit de mai multe ori.
— Elena… tu… tu ești implicată aici?
Bianca a râs scurt, forțat.
— Hai, serios…
În acel moment, ușa salonului s-a deschis din nou.
Domnul Dumitrescu a intrat calm, cu o mapă în mână, oprindu-se exact lângă masa principală.
— Bună seara. Am adus documentele pentru semnarea finală de mâine.
A așezat dosarul pe masă.
Sigla hotelului și numele meu erau vizibile pentru toți.
Și atunci s-a făcut liniște.
Nu o liniște obișnuită.
Una care apasă.
Bianca și-a dus mâna la gură.
— Nu… asta nu poate fi adevărat…
Andrei s-a uitat la mine, complet pierdut.
— Tu deții hotelul?
Am inspirat ușor.
— Da.
Un murmur a trecut prin salon, ca un val.
— L-am cumpărat acum doi ani. Și am aprobat organizarea acestei petreceri pentru tine.
El a rămas nemișcat.
— De ce nu mi-ai spus?
Întrebarea lui a fost mai mult durere decât reproș.
Am simțit un nod în gât.
— Pentru că voiam să fiu doar sora ta, nu cineva în fața căreia oamenii se schimbă.
Bianca a reacționat prima.
— Deci asta e? Ne-ai testat? Ne-ai umilit?
Am privit-o lung.
— Nu. Voi ați decis singuri ce sunt eu, înainte să întrebați.
Ea a ridicat vocea.
— Ne-ai făcut de rușine!
— Nu, am răspuns calm. Adevărul v-a făcut.
Murmurele din jur deveneau tot mai clare.
Andrei își trecea mâna prin păr, confuz.
— Bianca… ai vorbit așa cu ea?
Ea a izbucnit imediat:
— Erau glume!
— Ai numit-o „împuțită de la țară”, a spus el încet.
Tăcerea a devenit și mai grea.
Bianca a deschis gura, dar nu i-a mai ieșit nimic coerent.
— Andrei, exagerezi…
Dar el nu o mai asculta la fel.
Pentru prima dată, părea că vede lucrurile din afară.
În acel moment, mama s-a ridicat încet de la masă.
— Nu toți oamenii fac „glume” din durerea altora, a spus ea calm.
Toată sala a amuțit complet.
Bianca a rămas fără reacție.
Și atunci Andrei a făcut un gest mic, dar definitiv.
Și-a scos inelul de logodnă.
— Ce faci? a șoptit Bianca.
El a tras aer adânc.
— Încerc să-mi amintesc cine sunt atunci când nu încerc să impresionez pe nimeni.
Așeză inelul pe masă.
Un sunet mic, dar care a rupt ceva în aer.
Bianca a început să tremure de furie.
— Mă faci de râs!
— Nu, a spus el calm. Tu te-ai făcut.
Ea a plecat aproape fugind, urmată de câțiva invitați.
Ușile s-au închis greu în urma ei.
Iar salonul a rămas golit de tensiune, dar și de zgomot.
Mama a început să plângă în liniște.
M-am dus la ea și am strâns-o în brațe.
Andrei a venit și el după câteva secunde.
Pentru prima dată după mult timp, nu mai exista spectacol, nici aparențe, nici roluri de jucat.
Doar noi trei.
Mai târziu, pe terasa hotelului, orașul strălucea în liniște sub noi.
Andrei stătea sprijinit de balustradă.
— Îmi pare rău, Elena.
— Știu, am răspuns simplu.
A tăcut o clipă.
— Am crezut că dacă ascund de unde vin, o să fiu acceptat.
Am zâmbit ușor, amar.
— Și ai ajuns să te pierzi pe drum.
El a dat din cap încet.
— Tu nu te-ai pierdut niciodată.
Am privit luminile din depărtare.
— Ba da. Doar că m-am regăsit la timp.
Vântul rece aducea miros de ploaie peste Brașov.
Și pentru prima dată în acea seară, liniștea nu mai părea grea.
Ci adevărată.