Cezar a privit în jur și, pentru prima dată, a înțeles că nu mai are control asupra nimic din ce se întâmpla.
Privirile oamenilor îl fixau fără ezitare.
Părinții din parc, cei care până atunci își ținuseră gura, îl priveau acum cu o dezaprobare rece.
Iar băiatul lui stătea la câțiva pași, nemișcat, cu umerii căzuți și privirea în pământ, ca și cum nu știa unde să se ascundă de rușine.
Fără să mai spună nimic, Cezar s-a întors brusc și a ieșit din parc, traversând strada spre magazinul de articole sportive.
A intrat grăbit, aproape tremurând, și după câteva minute s-a întors cu o minge nouă, lucioasă, perfectă, ținută strâns la piept.
S-a apropiat de copilul numit David, care încă ținea în mâini resturile mingii vechi, ca și cum nu se putea despărți de ele.
Cezar a înghițit greu.
Apoi, în fața tuturor, s-a lăsat încet în genunchi.
Gestul a fost atât de neașteptat, încât parcă a schimbat aerul din parc.
— Îmi pare rău… a spus încet, cu voce joasă, forțată. N-ar fi trebuit să fac asta.
I-a întins mingea nouă, cu mâinile ușor tremurânde.
David nu s-a mișcat la început.
Se uita când la el, când la minge, de parcă nu înțelegea dacă e real sau nu.
Mihai s-a apropiat ușor și i-a pus o mână pe umăr.
— Ia-o, campionule. E a ta.
Atunci copilul a întins mâinile și a strâns mingea la piept, izbucnind în lacrimi.
De data asta, nu erau lacrimi de teamă.
Ci de ușurare.
Ci de bucurie.
Parcul a răsunat de aplauze.
Câțiva adulți își întorceau privirea și își ștergeau ochii în tăcere.
Cezar s-a ridicat brusc, fără să mai spună nimic, și a plecat rapid, aproape fugind, ca și cum fiecare secundă în acel loc îl apăsa.
Fiul lui a pornit încet după el, cu pași mici și grei.
David a rămas pe bancă, lângă Mihai, ținând mingea nouă ca pe ceva mult mai valoros decât un simplu obiect.
— Mulțumesc… a șoptit el.
A făcut o pauză.
— Nimeni nu m-a mai apărat așa.
Mihai a zâmbit ușor.
— Ține minte ceva, băiete.
A făcut un gest scurt spre parc, spre oamenii din jur.
— Nu hainele, nu banii și nu aparențele spun cine e cineva.
— Ci felul în care îi tratează pe cei care nu se pot apăra.
David a dat din cap, strângând mingea la piept.
Iar în seara aceea, pentru prima dată după mult timp, nu s-a mai simțit mic într-o lume mare.