Sala încremenise complet, ca și cum timpul ar fi uitat să mai curgă acolo.
Diana își făcea apariția încet, împinsă într-un scaun cu rotile elegant, pășind simbolic în centrul atenției. Purta aceeași rochie roșie pe care Radu o ironizase mai devreme în acea zi, fără să bănuiască vreo clipă ce urma să se întâmple.
Ținuta ei impecabilă și postura dreaptă contrastau puternic cu situația în care se afla, iar liniștea din jur părea să o transforme în figura dominantă a încăperii, deși toți ceilalți stăteau în picioare.
Radu a înlemnit. Paharul i-a alunecat din mână.
— Diana…? a șoptit el, cu vocea pierdută.
Secretara lui a făcut instinctiv un pas în spate, vizibil tulburată.
— Ea este soția ta? Ai spus că ați încheiat orice legătură!
Fără să răspundă imediat, CEO-ul evenimentului i-a întins microfonul cu un gest respectuos.
Diana l-a acceptat cu calm și a privit sala întreagă.
— Bună seara. Mulți dintre voi nu m-au văzut niciodată, pentru că oamenii ca mine sunt adesea ascunși. Considerați nepotriviți pentru imagine, incomozi, sau pur și simplu de evitat.
A făcut o scurtă pauză, apoi ochii i s-au oprit asupra lui Radu.
— În această seară, cineva a considerat că prezența mea într-un scaun cu rotile i-ar afecta reputația.
Un murmur neliniștit a străbătut sala.
— Domnule Radu Ionescu, vă invit aici, în față.
Cu pași nesiguri, Radu a urcat pe scenă, forțând un zâmbet stins.
— Diana… te rog, pot să explic… noi doi…
Nu a apucat să termine.
O palmă scurtă a tăiat aerul.
Sunetul a răsunat puternic în liniștea grea a încăperii.
— Nu mă mai atinge, a spus ea rece.
Radu a rămas fără culoare în față.
— Funcția pe care o așteptai în această seară nu îți mai aparține, a continuat ea fără emoție.
— Ce vrei să spui? Eu am construit tot aici! a izbucnit el.
Diana a zâmbit amar.
— Ai construit? Cine ți-a plătit studiile? Cine ți-a susținut primele proiecte? Cine ți-a deschis ușile pe care nu le-ai fi putut forța singur?
Tăcerea lui a fost răspunsul.
— Tot ce ai obținut a existat datorită femeii pe care ai ales s-o disprețuiești.
Sala nu mai scotea niciun sunet.
— În calitate de acționar majoritar și președinte al Atlas Vision Group, îl demit pe domnul Radu Ionescu pentru încălcări grave ale eticii profesionale.
Pentru câteva secunde, nimeni nu a reacționat. Apoi au izbucnit aplauze puternice.
Radu se clătina ușor, incapabil să proceseze ce se întâmpla.
— Diana… te implor… îmi pare rău…
Ea l-a privit fără nicio urmă de emoție.
— Nu este regret. Este teamă de consecințe.
A respirat adânc și a continuat:
— Avocatul meu de divorț te așteaptă. Documentele sunt pregătite. Până la miezul nopții vreau să nu mai fii în casa mea.
Radu a rămas nemișcat, zdrobit sub greutatea propriei prăbușiri.
Tot ceea ce construise ca imagine de succes se destrămase într-o singură seară.
Și-a pierdut funcția, averea, respectul și, mai ales, persoana care îl susținuse cândva cu adevărat.
În lumina rece a reflectoarelor, el a rămas singur, în timp ce Diana se îndepărta calm, fără să privească înapoi.
Iar când ușile sălii s-au închis în urma ei, liniștea care a rămas spunea mai mult decât orice cuvânt.