În timp ce mă îndepărtam de pupitru, în încăpere domnea o tăcere apăsătoare. Cei prezenți păreau blocați între uimire și neîncredere, fără să știe cum să reacționeze.
Andrei rămăsese nemișcat. Toată siguranța pe care o afișase până atunci dispăruse. Privirea îi era pierdută, iar expresia trăda pentru prima dată nesiguranță.
Lângă el, Ioana încerca să păstreze aparențele.
— Spune-mi că asta e o farsă, a murmurat ea, forțând un zâmbet.
Nimeni nu i-a răspuns.
Am traversat sala fără grabă, iar fiecare pas părea să răsune mai tare decât muzica oprită brusc.
— Nu este nicio farsă, Ioana, am spus liniștit. Uneori există oameni care repară greșelile altora, iar alteori există oameni care aleg să le ignore.
M-am oprit la câțiva pași de ei.
Andrei și-a umezit buzele, căutând cuvintele potrivite.
— Maria… eu nu am știut…
— Tocmai asta este problema, l-am întrerupt. Nu ai fost interesat să afli.
Am scos din geantă un dosar și l-am așezat pe masă.
— Aici sunt toate documentele. Contractele, actele de proprietate și aprobările necesare. Compania despre care vorbeai cu atâta superioritate îmi aparține.
Domnul Popa, aflat puțin în spatele meu, a confirmat printr-o simplă înclinare a capului.
În sală au început șoaptele.
Invitații schimbau priviri surprinse, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.
— Tu ai cumpărat firma? a întrebat Andrei cu voce stinsă.
— Da.
Am făcut o scurtă pauză.
— Cu moștenirea lăsată de bunica mea. Aceiași bani pe care îi considerai lipsiți de importanță atunci când mă ironizai.
Cuvintele au căzut greu.
Nimeni nu a îndrăznit să intervină.
— Dar ceea ce m-a durut cel mai tare nu au fost glumele sau umilințele, am continuat. Ci faptul că ai considerat că trebuie să te ascunzi de mine ca să pari mai important în fața altora.
Andrei și-a coborât privirea.
Pentru prima dată, nu mai găsea nicio justificare.
Ioana a încercat să detensioneze situația.
— Maria, poate că nu e momentul potrivit pentru asemenea discuții…
— Ba este momentul perfect, am răspuns calm. Pentru că și voi ați ales publicul atunci când ați decis să mă transformați într-un motiv de amuzament.
Am făcut un pas în spate.
— Începând de mâine, contractele voastre încetează. Toate drepturile prevăzute de lege vor fi respectate. Nimic mai puțin și nimic mai mult.
Andrei m-a privit cu disperare.
— Și ce se întâmplă cu noi?
Întrebarea lui a rămas suspendată în aer.
Pentru o clipă am simțit greutatea tuturor anilor petrecuți împreună.
— Cândva am construit ceva frumos, am spus încet. Dar relațiile nu rezistă atunci când respectul dispare.
L-am privit pentru ultima dată.
— Tu ai ales să mă subestimezi. Eu am ales să-mi cunosc valoarea.
M-am întors și am pornit spre ieșire.
În urma mea, sala începea să revină treptat la viață. Oamenii vorbeau în șoaptă, iar unii se apropiau de domnul Popa pentru explicații.
Eu însă nu mai aveam nevoie de nicio confirmare.
Pentru prima dată după mult timp, nu mai eram definită prin relația cu altcineva, prin funcția unui soț sau prin părerea celor din jur.
Eram doar Maria.
O femeie care învățase că respectul de sine valorează mai mult decât aprobarea oricui.
Și, pentru prima dată, asta era suficient pentru a merge înainte.