Clara a rămas nemișcată.
Nu a închis apelul.
Respira încet, de parcă orice zgomot ar fi putut șterge ceea ce tocmai auzise.
— Și mai trimite și pachete… — continua Emma. — De parcă ne face o favoare. Dacă n-ar avea bani, ar fi tot cu mâinile în bălegar.
Tom a râs din nou.
— Las-o să mai stea la București. Până la urmă o să vrea să vândă și casa. Atunci o luăm noi ieftin.
Clara a apăsat în sfârșit pe ecran.
În apartament era liniște.
David a observat că ceva nu era în regulă.
— Ce s-a întâmplat?
Ea doar a șoptit:
— Astăzi mi-am pierdut sora… deși ea era pierdută de mult.
Nu a sunat-o.
Nu i-a cerut explicații.
Nu s-a certat.
A doua zi, în schimb, a plecat spre Brănești.
A ajuns înainte de prânz.
Casa era exact cum o lăsase.
Doar că iarba din curte era călcată, iar urmele de roți erau proaspete.
Vecina de peste drum a ieșit imediat la poartă.
— Clara! Ce bine că ai venit! Credeam că știi…
— Ce să știu?
— Păi… sora ta venea aproape zilnic pe aici. Le spunea tuturor că i-ai promis casa și că, după ce o vinzi, îi dai și ei o parte din bani. Chiar au fost niște oameni s-o vadă.
Clara a simțit că i se taie picioarele.
În aceeași după-amiază a mers la notar.
A făcut testamentul.
Casa nu urma să fie vândută și nici lăsată vreunei rude.
Avea să rămână fiicei ei, Lili.
Iar dacă aceasta nu ar fi vrut-o niciodată, urma să fie donată unei fundații care ajuta femeile singure din mediul rural să-și înceapă o viață nouă.
O săptămână mai târziu, Emma a sunat.
Vocea era dulce, ca întotdeauna.
— Clară… mă gândeam… poate vii pe la noi. Mi-e dor de tine.
Clara a zâmbit trist.
— Știi, Emma… și mie mi-a fost dor de sora mea.
— Păi sunt aici.
— Nu. Sora mea nu ar fi râs de mine imediat după ce mi-a închis telefonul.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
O liniște lungă.
— Ai… ai auzit?
— Tot.
Emma a început să plângă.
Să spună că era nervoasă, că nu vorbea serios, că Tom o influențase.
Clara n-a ridicat tonul.
— Nu m-au durut cuvintele, Emma. M-a durut că erau adevărate.
A închis.
Pentru prima dată în viață fără să se simtă vinovată.
Uneori, cea mai grea despărțire nu este de un străin.
Este de omul pentru care ai făcut totul… și care a confundat bunătatea ta cu o obligație.
❤️ Tu ai mai putea avea încredere într-o soră după ce ai auzit cu urechile tale ce spune despre tine când crede că nu o asculți?