Mara a zâmbit și a pus cănile pe masă.
— Avem două conturi și unul comun. Dar nu ținem contabilitatea iubirii.
Sofia a rămas tăcută.
Eric a râs ușor.
— Dacă Mara rămâne fără bani, sunt și ai mei. Dacă eu am o problemă, sunt și ai ei. Nu înseamnă că nu suntem responsabili. Înseamnă că suntem o echipă.
Cuvântul acela a rămas în mintea Sofiei tot drumul spre casă.
Echipă.
Nu contabilitate.
Nu facturi.
Nu liste.
Ajunsă acasă, a deschis din nou caietul.
L-a recitit de la prima până la ultima pagină.
Apoi a mai scris un rând.
„Am uitat cum se simte să fii sprijinit.”
Au trecut încă două luni.
Într-o seară, Lucas a intrat în bucătărie vizibil agitat.
— Sofi… trebuie să vorbim.
Ea și-a ridicat privirea din laptop.
— Te ascult.
— Mi-au mărit rata la credit. În plus, au apărut niște reparații neprevăzute. O perioadă o să-mi fie foarte greu.
A făcut o pauză.
— Ai putea să mă ajuți? Doar câteva luni. Să plătești jumătate din rata mașinii.
Sofia l-a privit calm.
Nici urmă de furie.
Nici urmă de satisfacție.
Doar liniște.
— Nu.
Lucas a clipit surprins.
— Cum adică… nu?
— Nu-ți dau bani pentru creditul de mașină. De fapt, nu-ți mai dau nimic. Și știi foarte bine de ce.
El a ridicat tonul.
— Suntem căsătoriți!
— Da.
— Atunci trebuie să ne ajutăm!
Sofia a închis încet laptopul.
— Exact asta am crezut și eu când s-a stricat mașina de spălat.
Când am avut nevoie de dentist.
Când m-ai taxat pentru benzina consumată ca să mă duci la serviciu.
Când ai spus că problemele mele sunt doar ale mele.
A deschis sertarul și a scos caietul.
L-a pus în fața lui.
— Citește.
Lucas răsfoia paginile.
Pe fiecare era o dată.
O situație.
Și răspunsul lui.
La final scria doar atât:
„Regulile unei relații trebuie să fie aceleași pentru amândoi.”
El a rămas cu privirea în jos.
— Am greșit…
— Nu.
Ai fost consecvent.
Doar că acum regulile tale se întorc la tine.
S-a ridicat și a mers spre hol.
A deschis dulapul și a scos un dosar.
— Mai este ceva.
Lucas a ridicat privirea.
— Apartamentul acesta este exclusiv al meu, moștenit de la bunicul.
Mobilierul cumpărat în ultimul an este pe numele mamei mele.
Electrocasnicele la fel.
Ai insistat mereu că fiecare răspunde doar pentru bunurile lui.
Am respectat regula.
Lucas a înțeles înainte ca ea să rostească următoarele cuvinte.
— Vrei să divorțăm?
Sofia a oftat.
— Nu din cauza banilor.
Ci pentru că, în toți anii aceștia, nu ai înțeles diferența dintre independență și indiferență.
Poți împărți cheltuielile.
Dar nu poți împărți iubirea în facturi.
Câteva luni mai târziu, Sofia s-a mutat definitiv în apartamentul bunicului.
L-a amenajat exact cum își dorise el: cu multe plante, rafturi pline de cărți și fotografii de familie.
Într-o zi, bunicul a venit în vizită.
S-a uitat în jur și a zâmbit.
— Acum chiar pare acasă.
Sofia i-a strâns mâna.
Pentru prima dată după mult timp, simțea același lucru.
Uneori, cea mai scumpă lecție nu este cea care te lasă fără bani.
Ci cea care te învață că omul potrivit nu îți cere niciodată chitanță pentru bunătate.