PARTEA 2
A doua dimineață, nea Vasile și oamenii lui s-au întors pe șantier.
Nu știau dacă patronul avea să se țină de amenințările din ziua precedentă.
La ora 7:00, însă, SUV-ul negru a apărut din nou.
De data aceasta, patronul nu a coborât urlând.
A venit fără ochelarii de soare și fără zâmbetul batjocoritor.
În mâini avea mai multe lăzi.
Le-a pus jos lângă muncitori.
— Apă rece. Pentru toată echipa.
Oamenii s-au uitat mirați unul la altul.
Nea Vasile s-a apropiat.
— Ce s-a întâmplat, domnule?
Patronul a oftat.
— Ieri, după ce am plecat, am ajuns la birou și am încercat să-mi continui treaba.
A făcut o pauză.
— Dar nu puteam să uit ce mi-ați spus.
Nea Vasile nu a răspuns.
— Am stat în mașină cu aerul condiționat pornit și am realizat ceva. Eu am fost doar câteva minute afară și mi s-a făcut rău de căldură. Voi stați aici ore întregi.
Unul dintre muncitori a murmurat:
— Și tot ne-ați făcut puturoși.
Patronul a lăsat capul în jos.
— Știu.
Apoi a scos din buzunar un document.
— Am schimbat programul. Munca grea începe mai devreme, pauzele vor fi respectate, iar fiecare echipă va avea permanent apă și zone de umbră.
Nea Vasile a citit foaia.
— Cine v-a convins?
Patronul a zâmbit amar.
— Fiul meu.
Toți au ridicat privirea.
— Aseară i-am povestit ce s-a întâmplat. Are 12 ani. Știți ce mi-a spus?
Nimeni n-a răspuns.
— „Tată, dacă oamenii ăia nu mai muncesc, cine îmi construiește drumul pe care merg cu bicicleta?”
Câțiva muncitori au zâmbit.
Patronul a continuat:
— Atunci mi-am dat seama că voi nu sunteți doar niște oameni pe care îi plătesc. Sunteți cei care fac lucrurile pe care noi ceilalți le folosim în fiecare zi.
Nea Vasile i-a întins mâna.
— Atunci putem începe din nou.
Patronul i-a strâns mâna.
— Asta vreau.
Dar chiar când oamenii se pregăteau să reia lucrul, nea Vasile a ridicat lopata.
— Stați puțin.
S-a întors către patron.
— Aveți de gând să respectați pauza de apă?
— Da.
— Și dacă noi spunem că e prea cald?
— Oprim lucrul.
Nea Vasile a zâmbit.
— Atunci acum putem munci.
Și echipa s-a întors la treabă.
La prânz, patronul nu s-a mai ascuns în SUV.
A rămas lângă ei.
Și când temperatura a devenit insuportabilă, el însuși a spus:
— Pauză. Toată lumea la umbră.
Un muncitor a râs.
— Uite că ați învățat!
Patronul a zâmbit.
— Mai am multe de învățat.
Nea Vasile a ridicat bidonul cu apă.
— Important e că ați început.
Iar în acea zi, patronul a înțeles ceva ce niciun contract și nicio ședință nu îl învățaseră:
Un drum nu se construiește doar din asfalt și utilaje. Se construiește din oamenii care își pun sănătatea și puterea în fiecare metru.
Iar de atunci, ori de câte ori trecea pe lângă muncitorii de pe șantier, nu mai ridica geamul mașinii ca să-i ignore.
Îl cobora și le spunea:
„Aveți grijă de voi. Drumul poate aștepta. Omul, nu.”