PARTEA 2
„Doctorul a crezut că bătrânul venise cu bani într-un plic. Dar când a aflat cine îi lăsase acele două verighete, s-a prăbușit în genunchi în fața tuturor…”
Doctorul a rămas câteva clipe nemișcat, cu scrisoarea în mâini.
A recitit ultimele rânduri.
Apoi s-a uitat la bătrân.
— „Soția dumneavoastră… a scris asta pentru mine?”
Vasile a dat încet din cap.
— „A insistat să vi le aduc. A spus că dumneavoastră ați fost ultimul om care i-a vorbit cu blândețe.”
Medicul și-a dus mâna la față.
— „Doamne… eu am crezut că…”
Nu a mai putut continua.
S-a apropiat de bătrân și i-a prins mâinile.
— „Domnule Vasile, vă rog să mă iertați.”
Bătrânul plângea în tăcere.
— „Nu-i nimic, domnule doctor. Ați fost obosit.”
— „Nu. Nu este o scuză.”
Medicul a privit verighetele de pe podea.
— „Eu am văzut un plic și am presupus ce este mai rău.”
Asistenta a intervenit:
— „Și femeia aceasta s-a gândit, în ultimele ei clipe, la copiii care nu-și permit medicamente.”
Doctorul a închis ochii.
— „Iar eu aproape că am aruncat gestul ei la gunoi.”
DEZNODĂMÂNT
Medicul a ridicat cu grijă cele două verighete.
Le-a ținut în palmă câteva secunde, apoi s-a uitat către Vasile.
— „Nu le pot primi.”
Bătrânul a tresărit.
— „Dar soția mea a vrut să le folosiți pentru copii.”
— „Știu.”
Doctorul a zâmbit trist.
— „Și tocmai de aceea nu le voi vinde.”
A chemat asistenta și i-a spus:
— „Mâine vreau să vorbim cu conducerea spitalului. Înființăm un fond pentru pacienții care nu își permit tratamentul.”
Vasile l-a privit nedumerit.
— „Și verighetele?”
Doctorul i le-a pus cu grijă în palmă.
— „Acestea trebuie să rămână la dumneavoastră.”
Bătrânul a început să plângă.
— „Dar ea a vrut să ajute.”
— „Și va ajuta. Nu prin pierderea singurei amintiri pe care o mai aveți de la ea, ci prin ceea ce a inspirat în mine.”
Doctorul s-a oprit câteva secunde.
— „Vă promit că numele soției dumneavoastră va fi primul trecut pe acel fond.”
Bătrânul a strâns verighetele la piept.
— „O chema Elena.”
— „Atunci se va numi Fondul Elena.”
În holul spitalului se lăsase liniște.
Câțiva pacienți care asistau la scenă aveau ochii umezi.
Doctorul s-a ridicat și a privit spre ușa secției.
— „Domnule Vasile, vreau să știți ceva. Soția dumneavoastră nu a plecat din lumea asta fără să lase ceva în urmă.”
Bătrânul a șoptit:
— „Ce?”
— „O lecție pe care eu nu o voi uita niciodată.”
Apoi doctorul s-a apropiat de el și l-a îmbrățișat.
— „Și îmi pare rău că în seara asta v-am făcut să vă simțiți singur.”
Vasile i-a răspuns printre lacrimi:
— „Acum nu mai sunt singur.”
Doctorul a privit cele două verighete pentru ultima dată.
În acea noapte, un medic epuizat a învățat că nu orice plic ascunde bani și nu orice om care așteaptă pe un hol vine să ceară ceva. Uneori, cele mai mari averi sunt ascunse în gesturile celor care au cel mai puțin.