PARTEA 2
„Directoarea a crezut că își va păstra funcția, dar nu știa cine coborâse din lift în spatele ei. Când bărbatul a cerut să vadă înregistrarea, tot holul a amuțit…”
Femeia a rămas nemișcată.
— „Domnule Ionescu… cred că ați înțeles greșit situația.”
Fondatorul companiei a privit-o rece.
— „Nu cred că am înțeles greșit nimic. Am auzit fiecare cuvânt.”
— „Eram doar nervoasă. Am avut o zi foarte grea.”
— „Și curierul acesta ce vină avea?”
Femeia nu a răspuns.
Patronul s-a întors către recepționeră.
— „Ați auzit ce i-a spus?”
— „Da, domnule Ionescu.”
— „Și de ce nu mi-ați spus că acest curier nu are voie să urce?”
Recepționera a răspuns:
— „Este regulamentul clădirii. Toți curierii îl respectă.”
Bărbatul a dat din cap.
Apoi a luat pachetul de 15 kilograme și l-a ridicat.
— „Interesant. Pentru el nu era prea greu să-l aducă până aici.”
Femeia și-a mușcat buzele.
— „Vă rog, nu-mi distrugeți cariera pentru o singură replică.”
Patronul a privit-o câteva secunde.
— „Nu o singură replică v-a adus aici. Felul în care ați tratat un om când ați crezut că nu vă poate face nimic spune mai multe despre dumneavoastră decât orice CV.”
Apoi i-a cerut să lase legitimația la recepție.
Dar înainte ca femeia să plece, patronul a adăugat:
— „Și încă ceva. Nu vreau să plecați de aici crezând că v-am concediat pentru că ați jignit un curier.”
Femeia l-a privit nedumerită.
— „Atunci pentru ce?”
— „Pentru că ați uitat că suntem oameni înainte de a fi angajați, directori sau clienți.”
DEZNODĂMÂNT
Femeia și-a strâns geanta la piept.
Pentru prima dată, nu mai avea nimic de spus.
Și-a scos legitimația și a pus-o încet pe tejgheaua recepției.
Apoi s-a întors către Andrei.
— „Îmi pare rău.”
Tânărul a ridicat privirea.
— „Vă doresc o zi bună.”
Patronul a zâmbit discret.
— „Asta înseamnă caracter.”
După ce femeia a ieșit din clădire, domnul Ionescu l-a chemat pe Andrei.
— „De cât timp lucrezi ca livrator?”
— „De aproape trei ani.”
— „Și îți place ce faci?”
Andrei a zâmbit.
— „Da. Nu este ușor, dar îmi place să știu că oamenii își primesc lucrurile la timp.”
Patronul a dat din cap.
— „Atunci să știi că avem nevoie de oameni ca tine.”
Apoi i-a întins din nou mâna.
— „Ține minte: să nu lași niciodată pe cineva să-ți spună că munca ta este mai puțin valoroasă doar pentru că nu porți costum.”
Andrei i-a strâns mâna.
— „Mulțumesc, domnule.”
Patronul a luat pachetul și l-a dus personal până la recepție.
În timp ce făcea asta, unul dintre angajați a șoptit:
— „Domnule Ionescu, dumneavoastră chiar ați descărcat marfă când ați început firma?”
Fondatorul a zâmbit.
— „Da. Și încă îmi amintesc cum mă dureau mâinile la sfârșitul zilei.”
Apoi a privit spre ușa prin care plecase fosta directoare.
— „Poate că unii oameni uită prea repede de unde au pornit.”
În acea zi, Andrei a plecat din clădire cu aceeași uniformă transpirată și același ghiozdan greu.
Dar cu un lucru în plus:
demnitatea pe care nimeni nu i-o putea lua.
Iar în compania aceea, oamenii au înțeles că funcția poate dispărea într-o clipă, însă felul în care te porți cu cei din jur este ceea ce spune cu adevărat cine ești.