PARTEA 2
„A plecat furios după ce vânzătoarea i-a refuzat banii. Dar când s-a întors câteva minute mai târziu, un singur gest al ei a făcut întreaga patiserie să amuțească…”
Bărbatul a ajuns la SUV și a trântit portiera cu putere.
— „Cine se crede femeia asta? Să-mi refuze mie banii?”
A pornit motorul, dar nu a plecat imediat.
Se uita prin geam spre patiserie, vizibil enervat.
Între timp, Nea Vasile stătea la o masă mică din colț și își bea cafeaua.
Vânzătoarea i-a adus și o merdenea caldă.
— „Mâncați, nea Vasile. Aveți nevoie de putere pentru muncă.”
Bărbatul de la masă a zâmbit.
— „Să vă dea Dumnezeu sănătate. Eu nu pot să vă întorc favorul.”
— „Ba da”, i-a răspuns femeia. „Să rămâneți același om.”
În acel moment, ușa s-a deschis din nou.
Bărbatul cu SUV-ul s-a întors.
A intrat furios și a pus telefonul pe tejghea.
— „Vreau să vorbesc cu proprietarul!”
Vânzătoarea nu s-a intimidat.
— „Eu sunt proprietara.”
— „Atunci o să regretați că m-ați tratat așa!”
Un murmur s-a auzit în toată patiseria.
Femeia l-a privit calm.
— „Ce anume am făcut?”
— „M-ați făcut de râs în fața tuturor!”
— „Nu eu v-am făcut de râs, domnule. Felul în care v-ați purtat cu omul acesta v-a făcut-o.”
Bărbatul a rămas fără replică.
Apoi a arătat spre Nea Vasile.
— „Pentru el faceți tot scandalul?”
Vânzătoarea a dat din cap.
— „Nu. Pentru respect.”
DEZNODĂMÂNT
Bărbatul a privit câteva secunde spre muncitor.
A observat pentru prima dată salopeta murdară, mâinile crăpate și bocancii plini de praf.
— „Cu ce vă ocupați, domnule?”
Nea Vasile a răspuns simplu:
— „Sunt zidar.”
— „De cât timp?”
— „De aproape 35 de ani.”
Unul dintre clienți a intervenit:
— „Și oamenii ca el au ridicat blocurile în care locuim noi.”
Vânzătoarea a completat:
— „Iar dumneavoastră l-ați umilit pentru câțiva lei.”
Bărbatul a lăsat privirea în jos.
Pentru prima dată, nu mai părea atât de sigur pe el.
— „Am exagerat.”
Nea Vasile s-a ridicat încet.
— „Domnule, poate că am mai puțini bani decât dumneavoastră. Dar niciodată nu m-aș simți mai important doar pentru că am o mașină scumpă.”
Bărbatul a oftat.
— „Aveți dreptate.”
Apoi și-a scos portofelul.
— „Cât costă tot ce i-ați pus în pungă?”
Vânzătoarea a clătinat din cap.
— „Nu este de vânzare. I-am dat din respect.”
Bărbatul a băgat portofelul la loc.
S-a apropiat de Nea Vasile și i-a întins mâna.
— „Îmi pare rău.”
Muncitorul l-a privit câteva secunde, apoi i-a strâns mâna.
— „Să nu mai faceți altuia ce mi-ați făcut mie. Asta e suficient.”
Bărbatul a dat din cap.
A ieșit din patiserie și, înainte să urce în SUV, s-a uitat la locul unde parcase.
Un tânăr îi făcea semn spre trecerea de pietoni.
— „Șefule, ai uitat ceva!”
Bărbatul s-a uitat în jos.
Era amenda prinsă sub ștergător.
A oftat, a luat hârtia și a zâmbit amar.
— „Se pare că azi am primit două lecții.”
Din interiorul patiseriei, Nea Vasile a râs.
Iar vânzătoarea i-a spus:
— „Uneori, cea mai scumpă lecție nu vine de la școală. Vine din felul în care te porți cu un om pe care îl crezi mai sărac decât tine.”
Pentru că un covrig cumpărat cu ultimii bani poate avea mai multă demnitate decât o mașină de sute de mii de euro.