PARTEA 2
„A plecat furioasă din farmacie, convinsă că a fost umilită. Dar câteva minute mai târziu s-a întors, iar ceea ce a auzit de la farmacistă a făcut-o să lase geanta jos…”
Femeia a ieșit din farmacie cu pași apăsați, ținând rețeta mototolită în mână.
— „N-am mai pățit așa ceva în viața mea!” a izbucnit ea, vorbind la telefon. „O să fac reclamație. O să vedeți voi cine sunt eu!”
A făcut câțiva pași spre mașina parcată în fața farmaciei.
Dar înainte să deschidă portiera, telefonul i-a sunat.
Era mama ei.
— „Unde ești, mamă?” a întrebat femeia.
— „La farmacie. Ce s-a întâmplat?”
De cealaltă parte s-a făcut liniște.
— „Am încercat să-mi iau medicamentele… dar nu mă simt bine.”
Femeia a încremenit.
— „Unde ești?”
— „La farmacia de lângă piață.”
A închis imediat telefonul și a intrat din nou în farmacie.
De data aceasta, nu a mai trecut în fața nimănui.
A rămas în ușă și a privit coada.
Farmacista o observase.
— „V-ați întors?”
Femeia a ezitat.
— „Mama mea este aici? A venit să-și ia medicamentele?”
Farmacista a privit-o câteva secunde.
— „Cum o cheamă?”
Femeia i-a spus numele.
Farmacista a verificat sistemul, apoi a ridicat privirea.
— „Da. A fost aici mai devreme. Așteaptă încă la rând.”
Femeia s-a întors spre bătrânii din farmacie.
Și atunci a văzut-o.
Mama ei stătea pe unul dintre scaune, cu o sacoșă în poală și mâinile tremurânde.
DEZNODĂMÂNT
Femeia s-a apropiat încet de ea.
— „Mamă…”
Bătrâna a ridicat privirea.
— „Ce cauți aici?”
Femeia nu a știut ce să răspundă.
Apoi s-a uitat la mâinile mamei sale, la bastonul sprijinit lângă scaun și la oamenii care așteptau răbdători în spatele ei.
Exact oamenii pe care îi insultase cu câteva minute înainte.
Și-a plecat capul.
— „Am greșit.”
Mama ei a zâmbit trist.
— „Cu ce ai greșit?”
— „Cu oamenii aceștia. Cu farmacista. Cu felul în care am vorbit.”
Farmacista s-a apropiat.
Femeia a scos portofelul, dar farmacista a ridicat mâna.
— „Nu aveți nimic de plătit pentru ce s-a întâmplat.”
— „Nu vreau să vă dau bani”, a răspuns femeia. „Vreau să-mi cer scuze.”
Apoi s-a întors către întreaga coadă.
— „Îmi pare rău. Am intrat aici crezând că banii îmi dau dreptul să fiu mai importantă decât voi.”
O bătrânică din spate i-a răspuns:
— „Bine că ți-ai dat seama.”
Femeia și-a șters o lacrimă și și-a privit mama.
— „Acum înțeleg de ce oamenii aceștia așteaptă.”
Bătrâna a întrebat:
— „De ce?”
Femeia a răspuns încet:
— „Pentru că și ei sunt oameni. Exact ca tine.”
În farmacie s-a făcut liniște.
Farmacista i-a întins mamei medicamentele.
Femeia a luat sacoșa și a ajutat-o să se ridice.
Înainte să plece, s-a oprit lângă farmacistă.
— „Vă mulțumesc că nu m-ați lăsat să cred că sunt mai presus de ceilalți.”
Farmacista i-a zâmbit.
— „Uneori, cea mai bună lecție nu costă nimic.”
În acea seară, femeia a plecat din farmacie fără să cumpere nimic pentru ea.
Dar a plecat cu ceva ce nu putea cumpăra cu niciunul dintre banii ei:
o lecție despre respect, demnitate și faptul că, atunci când sănătatea ne pune față în față, nici aurul, nici hainele scumpe nu ne fac mai importanți decât omul de lângă noi.