PARTEA 2
Bărbatul plecase din service convins că tocmai își făcuse un dușman.
Nu știa însă că, a doua zi dimineață, avea să se întoarcă în același loc.
De data aceasta, nu mai venea cu aerul de „mare director”.
Platforma era tot acolo.
Iar bolidul lui, cu motorul defect, stătea în curtea service-ului.
Mecanicul îl observă și se apropie.
— Ați venit pentru mașină?
— Da.
Bărbatul coborî din platformă și privi în jur.
Familia cu bebelușul era tot acolo.
Dar ceva se schimbase.
Mașina lor era reparată.
Bărbatul îi privi câteva secunde, apoi își coborî ochii.
— Am venit să-mi cer scuze.
Tânărul mecanic își șterse mâinile.
— Pentru ce anume?
— Pentru felul în care am vorbit ieri.
Mecanicul nu răspunse.
Bărbatul continuă:
— Am fost obișnuit ca oamenii să facă imediat ce cer eu. Am crezut că funcția mea îmi dă dreptul să trec peste toți.
— Și acum?
— Acum am înțeles că într-un service există un singur lucru care contează: ordinea în care au venit oamenii.
Tânărul zâmbi.
— Asta încercam să vă explic ieri.
Bărbatul scoase portofelul.
— Vreau să plătesc în avans. Și vă rog să reparați mașina mea când îi vine rândul.
Mecanicul îl privi surprins.
— Nu trebuie să plătiți în avans.
— Știu. Dar vreau să respect regulile.
Apoi se întoarse către familia care își pregătea lucrurile pentru plecare.
— Îmi pare rău și vouă.
Tatăl copilului îl privi nedumerit.
— Pentru ce?
— Pentru că ieri am vrut să vă iau locul doar pentru că eu credeam că sunt mai important.
Femeia își strânse copilul la piept.
— Bine că v-ați dat seama.
Bărbatul a zâmbit amar.
— Și eu mă bucur.
Dar chiar când se pregătea să plece, telefonul mecanicului a sunat.
Era un client.
— Șefu’, am o problemă. Mașina mea s-a oprit pe drum și am copilul cu mine. Pot să vin?
Mecanicul s-a uitat la program.
Apoi la bolidul directorului.
— Sigur. Vino.
Bărbatul a auzit conversația și a întrebat:
— Deci… mașina mea mai așteaptă?
— Da.
Pentru prima dată, omul a zâmbit.
— Corect.
A urcat în platformă și a plecat.
Câteva zile mai târziu, a primit telefon de la service.
— Domnule, mașina este gata.
A venit singur.
A plătit factura fără să negocieze niciun leu.
Înainte să plece, s-a oprit lângă tânărul mecanic.
— Știți ce am făcut după ce am plecat de aici?
— Nu.
— Mi-am dat demisia din funcția pe care o foloseam ca să-i intimidez pe oameni.
Mecanicul a rămas surprins.
— De ce?
Bărbatul a zâmbit.
— Pentru că mi-am dat seama că ajunsesem să mă comport ca și cum funcția mea mă făcea mai valoros decât ceilalți.
A făcut o pauză.
— Și nu vreau ca fiul meu să învețe de la mine asta.
Tânărul mecanic i-a întins mâna.
De data aceasta, bărbatul nu a mai venit cu portofelul în față.
A venit cu mâna întinsă.
Iar când a plecat, pe parbriz nu mai era cartonul cu „REFUZAT”.
Mecanicul pusese altul.
Pe el scria:
„CLIENT CU BUN-SIMȚ — BINEVENIT ORICÂND.”
Bărbatul l-a citit, a zâmbit și a păstrat cartonul.
Pentru că uneori, cea mai importantă reparație nu este cea făcută la motor.
Este cea făcută la caracter.