Partea 2
Anton o privea nedumerit.
Se pregătise pentru o explozie de furie, pentru reproșuri și uși trântite.
În schimb, Tatiana părea surprinzător de liniștită.
— Bine, spuse ea calm. Hai să mergem acasă și să discutăm în liniște.
Anton ridică din umeri.
— Oricum nu-mi schimb părerea.
Drumul până acasă s-a desfășurat în tăcere.
După ce au intrat în bucătărie, Tatiana a pus apa la fiert, a pregătit două cești de ceai și a așezat pe masă câteva felii de prăjitură.
S-a așezat în fața lui și l-a privit cu seriozitate.
— Vreau doar să înțeleg. Când ai vorbit cu părinții tăi despre toate acestea?
— Acum câteva zile.
— Ei ți-au cerut să renunț la serviciu și să mă mut la ei?
Anton a ezitat.
— Nu chiar… dar e clar că au nevoie de ajutor.
Tatiana a continuat fără să ridice tonul.
— Fratele tău locuiește foarte aproape de ei. De ce nu se ocupă și el?
Anton și-a încrucișat brațele.
— Pentru că are un serviciu.
Tatiana l-a privit drept în ochi.
— Și eu ce am? Un hobby?
El a rămas tăcut.
— Mi-am construit cariera în cincisprezece ani. Contribui în fiecare lună la cheltuielile familiei și îmi iubesc meseria. Iar tu ai hotărât singur că trebuie să renunț la tot, fără să mă întrebi dacă sunt de acord.
Anton și-a pierdut răbdarea.
— Părinții mei sunt mai importanți decât locul tău de muncă!
Tatiana a răspuns imediat.
— Dacă așa crezi, atunci renunță tu la serviciu și mută-te lângă ei.
El a ridicat vocea.
— Eu sunt bărbatul casei!
Tatiana a zâmbit amar.
— Tocmai de aceea ar trebui să înțelegi că responsabilitatea nu înseamnă să decizi viața altcuiva în locul lui.
În acel moment, telefonul lui Anton a început să sune.
Pe ecran apărea numele mamei sale.
Tatiana i-a făcut un semn discret.
— Pune convorbirea pe difuzor.
Anton a făcut întocmai.
— Mamă?
— Ei, i-ai spus? întrebă femeia.
— Da.
— Și când vine?
Tatiana a intervenit cu calm.
— Bună seara, doamnă Elena.
La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște.
— Tatiana… nu știam că ești acolo.
— Aș vrea să vă întreb ceva. Dumneavoastră i-ați cerut lui Anton să mă convingă să-mi dau demisia și să mă mut la dumneavoastră?
Răspunsul a venit fără ezitare.
— Nicidecum! Eu doar i-am spus că ne este tot mai greu cu treburile gospodăriei și că poate am putea găsi pe cineva din sat care să ne ajute câteva ore pe zi.
Tatiana și-a întors privirea spre soț.
Chipul lui își pierduse culoarea.
— Nu i-ați cerut niciodată să mă mut acolo?
— Cum să vă cer așa ceva? Aveți serviciul și viața dumneavoastră. Nu mi-aș permite niciodată.
Anton a închis încet telefonul.
Între ei s-a așternut o tăcere apăsătoare.
Tatiana a fost cea care a vorbit prima.
— De ce ai făcut asta?
El și-a plecat privirea.
— Pentru că eram obosit. Nu mai voiam să merg eu în fiecare weekend. Mi s-a părut mai simplu dacă te ocupai tu de tot.
Tatiana a inspirat adânc.
— Deci nu era vorba despre nevoile părinților tăi.
Anton a clătinat încet din cap.
— Nu…
— Era vorba despre comoditatea ta.
De data aceasta, Anton nu a mai avut nimic de spus.
Deznodământ
În zilele următoare, Tatiana și-a luat o singură zi liberă.
Nu pentru a-și abandona cariera, ci pentru a merge împreună cu socrii săi și a găsi o îngrijitoare din apropiere.
Au stabilit un program clar.
Fratele lui Anton urma să-i viziteze de trei ori pe săptămână.
Anton s-a angajat să fie alături de ei în fiecare sâmbătă.
Tatiana îi însoțea o dată pe lună sau ori de câte ori programul îi permitea.
Pentru prima dată, responsabilitatea era împărțită în mod echitabil.
În drum spre casă, Anton a rupt tăcerea.
— Îmi pare sincer rău.
Tatiana l-a privit.
— Pentru ce anume?
— Pentru că am confundat faptul că ești soția mea cu ideea că am dreptul să hotărăsc în locul tău.
Ea a zâmbit ușor.
— O căsnicie nu funcționează prin ordine și obligații. Funcționează atunci când doi oameni se ascultă și iau hotărârile împreună.
Anton a încuviințat încet.
Din acea zi, a înțeles că iubirea nu înseamnă să aștepți ca celălalt să-ți rezolve problemele, ci să cauți împreună cea mai bună soluție. Iar cea mai importantă schimbare s-a văzut într-o întrebare pe care a început să o rostească înaintea fiecărei decizii importante:
— „Tu ce părere ai?”